Iohannis a vorbit cu Rafila despre pandemie: nu se gândeşte la restricţii, sper să aibă dreptate

Autor: Petru Mazilu Postat la 05 iulie 2022 78 afişări

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dezvăluit că a vorbit cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre evoluţia pandemiei. Mi-a spus că nu se gândeşte la restricţii, sper să aibă dreptate, a spus şeful statului, marţi, în timpul unei conferinţe de presă.

Iohannis a vorbit cu Rafila despre pandemie: nu se gândeşte la restricţii, sper să aibă dreptate

„Mi-a spus că nu se gândeste la măsuri restrictive, ci doar la recomandări, eu sper să aibă dreptate”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat recent că în perioada următoare este estimată o creştere a numărului de cazuri de infectări cu COVID.

„Având în vedere că au trecut cel puţin 5 luni de la valul iniţial, valul din ianuarie-februarie, şi majoritatea celor vaccinaţi cu 3 doze au cel puţin 6 luni de la încheierea acestei vaccinări cu 3 doze, este clar că există o eludare a răspunsului imun şi practic această subvariantă Omicron BA5 produce infecţii şi la persoanele vaccinate şi la cele trecute prin boală. Aşa că estimăm o creştere în perioada următoare fără să avem însă posibilitatea unei predicţii extrem de riguroase, avem totuşi două scenarii: unul, în care vârful acestui mini-val sau val, o să vedem în funcţie de numărul de cazuri, o să fie undeva între 7 şi 10 august, cea de-a doua variantă, mai puţin optimistă, în care vârful acestui val va fi spre sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie”, a declarat Alexandru Rafila.

Acesta susţine că în vârful valului se estimează circa 70.000 de cazuri săptămânal, ceea ce înseamnă 10.000 de cazuri în fiecare zi.

„Din ceea ce am citit şi pentru alte state, prezumţia este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârşitul lunii iulie. Ştiţi bine că noi avem un decalaj de 2 săptămâni faţă de restul UE şi din cauza asta un scenariu rezonabil probabil că o să fie între 14 şi 21 august”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
klaus iohannis,
alexandru rafila,
pandemie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.