Iohannis: 1 Decembrie este prilejul de a mulţumi unor personalităţi remarcabile

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 01 decembrie 2021 28 afişări

Iohannis: 1 Decembrie este prilejul de a mulţumi unor personalităţi remarcabile

1 Decembrie este prilejul de a mulţumi unor personalităţi remarcabile, care, prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună, a spus Klaus Iohannis după ce a decorat mai multe cadre medicale, profesori şi reprezentanţi ai societăţii civile.

„Ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanţa identităţii noastre naţionale, la valorile şi aspiraţiile pe care le împărtăşim. 1 Decembrie este însă şi prilejul de a mulţumi unor personalităţi remarcabile, care, prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună. Astăzi, îmi revine bucuria de a le onora eforturile depuse şi de a le transmite gratitudinea întregii societăţi. Ziua Naţională a României marchează respectul pe care îl vom purta mereu unei generaţii care s-a dedicat trup şi suflet împlinirii unui ideal măreţ şi reprezintă simbolul unităţii, al sacrificiului şi al speranţei poporului român”, a spus Klaus Iohannis în timpul ceremoniei de decorare a unor cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile, cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Şeful statului a amintit de pandemia Covid-19.

„Aceste valori sunt mai actuale ca niciodată şi se cuvine ca acum să arătăm recunoştinţa noastră celor care, prin sacrificiul lor, au grijă de sănătatea şi de viaţa noastră. Sunt aproape doi ani de când cursul normal al existenţei noastre cotidiene a fost perturbat dramatic, ca urmare a pandemiei de COVID-19. Se află printre noi oameni care zi de zi au îndurat noi teste de rezistenţă şi de adaptabilitate. Doar vocaţia şi înzestrările dumneavoastră extraordinare, native sau cultivate, pot explica faptul că, în ciuda riscurilor, a oboselii şi a condiţiilor extrem de grele, nu v-aţi pierdut optimismul că puteţi învinge boala şi nu aţi ezitat în misiunea dumneavoastră fundamentală, aceea de a proteja sănătatea semenilor. Prin dragostea pentru viaţă şi pentru oameni, v-aţi avântat mereu în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Echipele de îngrijire critică din care faceţi parte s-au aflat alături de români în fiecare zi, luptând pentru salvarea celor în suferinţă. Este un efort susţinut într-un mediu de lucru dificil, pe care doar oamenii curajoşi şi devotaţi pot să-l facă şi, de aceea, vă sunt profund recunoscători”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Discursul său a vizat şi reprezentanţii corpului didactic şi ai societăţii civile.

„În urma acestei pandemii de COVID-19, nu doar sistemul sanitar a avut de suferit, ci şi cel de educaţie. Acţiunile dumneavoastră pentru digitalizarea actului educaţional şi pentru creşterea echităţii în şcoli şi universităţi s-au făcut remarcate încă dinainte de pandemie. Este incontestabil că această criză sanitară a accentuat diferenţele de acces la educaţie de calitate pentru copii şi tineri. Impactul economic, social şi psihologic al acestei perioade educaţionale fără precedent va fi resimţit pentru multă vreme de acum înainte. Faptul că aţi pus vocaţia şi efortul dumneavoastră în slujba interesului copiilor, într-un context atât de complicat, în care sentimentul de autoprotecţie s-a activat în mod natural la majoritatea oamenilor, îmi confirmă din nou câtă nevoie este să îi susţinem pe cei care văd educaţia ca pe o chemare, nu ca pe o meserie. Vă număraţi printre cei care pun deja bazele României Educate şi pentru asta vă mulţumesc! Distincţiile conferite astăzi reprezintă o recunoaştere a meritelor oamenilor care aduc cinste ţării noastre. Pandemia de COVID-19 ne afectează pe toţi şi, oricât am încerca, nu vom reuşi să stopăm această criză sanitară fără solidaritate şi unitate. Inspiraţi de exemple ca dumneavoastră, trebuie să acţionăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie, pentru a recăpăta ceea ce acest virus ne-a răpit şi ceea ce ne lipseşte cel mai tare în zile ca aceasta: apropierea celor dragi, sentimentul de siguranţă, bucuria strângerii de mână şi a îmbrăţişării”, a încheiat Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iohannis,
decorare,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.