INVESTITII: Consumul de paine scade atunci cand creste nivelul de trai, dar, in acelasi ritm, se rafineaza

Postat la 10 martie 2006 2 afişări

Din 5.000 de producatori de paine declarati, doar 2.000 sunt activi. Din cei 2.000 vor mai ramane cateva sute. Cei care nu vor putea trece singuri de momentul 2007 vor supravietui doar daca isi vor uni fortele cu companiile mari - 30 la numar.

Din 5.000 de producatori de paine declarati, doar 2.000 sunt activi. Din cei 2.000  vor mai ramane cateva sute. Cei care nu vor putea trece singuri de momentul 2007 vor supravietui doar daca isi vor uni fortele cu companiile mari - 30 la numar.

In urma cu doi-trei ani, era de ajuns sa coci un cuptor cu "scandurica" pentru a servi clientii de peste zi ai magazinelor Ana PAN. Astazi, aceasta paine din faina de graham si tarate ("maturica stomacului") se vinde simtitor mai bine, spune Carmen Friptu, directorul comercial si de marketing al Ana PAN S.A. 

"Astazi coacem zilnic patru-cinci cuptoare de «scandurica». Lumea a inceput sa se orienteze spre graham, spre painea sanatoasa", spune Friptu. 

Paradoxal la prima vedere, cuptoarele de specialitati "negre" se golesc tot mai des intr-o piata in care consumul de paine e in scadere. Explicatia o gasim in istoria altor tari: consumul de paine scade atunci cand creste nivelul de trai, dar, in acelasi ritm, se rafineaza. 

Modificarile in consum se resimt deja in industria romaneasca de panificatie: numarul companiilor active scade, in timp ce companiile puternice se consolideaza. 

Din cele 5.000 inregistrate "probabil 3.000 nu sunt active pe piata", iar din cele ramase, doar treizeci sunt companii mari, conform Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase (ROMPAN). Fuziunile si preluarile continua, iar investitiile in modernizari, marketing si distributie le detroneaza pe cele in extinderea capacitatilor de productie. 

Toate aceste tactici urmaresc un singur scop: cresterea calitatii produselor si pastrarea preturilor mici pentru a rezista pe o piata tot mai competitiva, estimata la 35.000 de miliarde de lei (aproximativ un miliard de euro - Rompan).

"Societatile vor rezista concurentei prin concentrarea activitatilor si prin analizarea atenta a costurilor de productie", este de parere Aurel Popescu de la Rompan. Ca atare, "in perioada urmatoare procesul de concentrare va continua". La aceeasi concluzie a ajuns si Viorel Marin, presedintele Asociatiei Nationale a Industriei de Morarit si Panificatie (ANAMOB). "Dupa aderarea la UE estimam ca vor mai ramane doar 10-20% dintre producatorii activi in prezent", spune el. Chiar daca nu anunta oficial, marile companii fie recunosc, fie nu neaga ca se pregatesc de preluari sau fuziuni.

"Sunt discutii cu mai multe companii, unele mai avansate, altele la inceput", spune Dan Trifu, directorul financiar al Vel Pitar, una dintre principalele companii din industria de morarit si panificatie din tara, cu o cota de piata volumica estimata la 7-8%. 

Trifu spune ca nu poate furniza detalii pana la finalizarea preluarilor "cu decizii ferme ale fiecarei parti implicate", dar surse din piata vehiculau nume de companii precum Plevnei S.A. din Bucuresti sau chiar Loulis. 

Intrebat daca va prelua fabrica Plevnei - scoasa la vanzare in 2003 ca urmare a dificultatilor financiare provocate de criza graului - Trifu a declarat: "In acest moment, mai degraba nu". Pentru fabrica Plevnei, singura fabrica mare independenta din Bucuresti, isi aratasera interesul anul trecut inca doua companii importante din sector - Boromir Ind Ramnicu-Valcea si Racova Com Agro Pan Vaslui. 

Trifu recunoaste totusi intentiile companiei de a se extinde: "Vel Pitar considera ca, imediat dupa 2007, competitia va fi la un cu totul alt nivel. Din aceasta perspectiva, orice organizatie de profil care intelege necesitatea alinierii la noile standarde este binevenita alaturi de noi". Procesul de consolidare este, pe termen mediu, inevitabil, mai spune directorul economic al companiei cu o cifra de afaceri de 56 de milioane de euro in 2004 si cu un profit de 2 milioane in aceeasi perioada. Totusi, starea de decapitalizare a majoritatii companiilor de profil il fac pe Trifu mai rezervat in ce priveste dinamica fuziunilor si preluarilor pe termen scurt. 

"Nu ma astept in 2005 la dezvoltari spectaculoase din aceasta perspectiva". Actionarul principal al Vel Pitar este fondul de investitii Broadhurst Investments Limited, care detine 73,79% din actiunile companiei. 

Nikolaos Voudouris, presedintele Loulis Romania, nu a vrut sa declare nimic referitor la posibilitatea de a cumpara alte firme sau de a vinde compania. Producatorii sunt ceva mai transparenti cand vine vorba de investitiile pe care se pregatesc sa le faca in modernizare, marketing si implementarea standardelor de igiena si calitate. 

Firmele care au constientizat necesitatea acestor investitii au facut-o cu pretul de a iesi in pierdere. In aceasta situatie s-a aflat timp de doi ani unul dintre cei mai importanti producatori de paine din tara, Loulis S.A - filiala grupului elen Loulis. De la intrarea sa pe piata romaneasca in 1999, compania a investit peste 80 de milioane de euro. De-abia anul trecut firma a revenit la profit. Dar profitul nu a depasit 2% din cifra de afaceri. Investitiile firmei 

s-au indreptat in 2004  catre modernizarea liniei de productie a painilor feliate, catre implementarea normelor HACCP de igiena si siguranta a alimentelor - impuse de UE - si catre construirea unei linii de productie a aluaturilor congelate. 

Compania va continua sa investeasca si in acest an, dar va directiona fondurile de circa 1,7 milioane de euro spre marketing si distributie, spune Nikolaos Voudouris, presedintele filialei din Romania a companiei.

"Vom acorda o atentie deosebita promovarii brandurilor noastre pentru a consolida imaginea companiei. Mai mult, vom lansa produse noi", spune Voudouris. Dupa ce va reorganiza sistemul de distributie, Voudouris spune ca va putea chiar diminua costul final al painii cu circa 2-3%. 

Un alt mare producator aflat in febra investitiilor este Dobrogea Grup Constanta, cu o cifra de afaceri de 75,4 milioane de euro in 2004 si previziuni de crestere a acesteia cu 22% in acest an. Compania cu capital exclusiv romanesc anunta pentru acest an investitii de peste 2,5 milioane de euro, dupa ce in 2004  programase investitii de 4 milioane de euro, conform Ziarului Financiar.

Micii producatori vor fi obligati sa se adapteze noilor cerinte in aceeasi masura, in ciuda fortei lor financiare reduse, spune presedintele Rompan, Aurel Popescu. "Brutariile artizanale vor ramane pe piata daca vor intampina cerintele consumatorilor, adresandu-se inclusiv unor nise si daca vor respecta toate regulile privind siguranta alimentara." Sansa micilor producatori este sa se axeze pe produse traditionale si ecologice, este de parere si Viorel Marin de la Anamob. Adica pe produsele cu valoare adaugata.

Doar asa vor putea supravietui intr-o piata in care sunt nevoiti sa isi vanda produsele la preturi de trei pana la cinci ori mai mici decat producatorii din UE, desi platesc pe grau mai mult decat acestia.  Privita insa la nivel global, piata va creste, spun producatorii. Nu volumic, ci valoric. Aceasta tendinta va fi dictata intai de consumatorii in cautare de produse de calitate cu valoare adaugata. Mai apoi, de cresterea pretului painii, o data cu aderarea la UE. Consumatorii nu vor simti insa nici o crestere brusca: cel putin pana la recolta urmatoare, pretul painii va ramane acelasi, spun producatorii.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/investitii-consumul-de-paine-scade-atunci-cand-creste-nivelul-de-trai-dar-in-acelasi-ritm-se-rafineaza-979359
979359
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.