Inflaţie de 4,95% în decembrie, în afara ţintei BNR. Ce produse s-au scumpit cel mai mult

Postat la 11 ianuarie 2013 18 afişări

Rata inflaţiei a fost, în decembrie, de 4,95% faţă de decembrie 2011, în afara intervalului ţintit de BNR, după ce în decembrie preţurile de consum au crescut cu 0,6% faţă de noiembrie, ca urmare a scumpirii produselor alimentare şi nealimentare şi a unei uşoare scăderi înregistrate la servicii, astfel că rata medie pe 12 luni (ianuarie-decembrie 2012), faţă de precedentele 12 luni a fost de 3,33%.

"În luna decembrie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,7%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,9%, iar tarifele serviciilor au scăzut cu 0,2%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit legumele, cu 5,35%, în special cartofii (6,53%). INS consemnează o creştere a preţurilor de 3,85% la energie electrică, gaze şi încălzire centrală, după scumpirea electricităţii cu 7,25%.

"Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (ianuarie 2012 - decembrie 2012) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2011 - decembrie 2011) determinată pe baza IPC este de 3,3%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 3,4%", se precizează în comunicat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Inflaţie,
BNR. ţinte
/actualitate/inflatie-de-4-95-in-decembrie-in-afara-tintei-bnr-ce-produse-s-au-scumpit-cel-mai-mult-10452633
10452633
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.