Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la minimul ultimilor trei ani

Postat la 01 mai 2013 17 afişări

Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la 1,2%, minimul ultimilor trei ani, de la 1,7% în luna martie, evoluţie care creşte şansele ca Banca Centrală Europeană (BCE) să reducă în viitorul apropiat rata dobânzii de politică monetară pentru a stimula creditarea şi creşterea eocnomică.

Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la minimul ultimilor trei ani

 Rata anuală a inflaţiei din zona euro a coborât la 1,2% în aprilie, potrivit unui comunicat publicat marţi de Eurostat, biroul de statistică al UE. În luna martie, inflaţia s-a cifrat la 1,7%.

Raportul Eurostat prezintă datele preliminare pentru zona euro pe luna aprilie şi nu cuprinde detalii privind evoluţia inflaţiei în statele membre.

Inflaţia din zona euro se plasează sub nivelul ţintă al BCE, de 2%, pentru cea de-a treia lună consecutiv.

Rata şomajului din zona euro a crescut în martie la 12,1%, cel mai ridicat nivel din 1995, potrivit unui alt comunicat transmis marţi de Eurostat.

Majoritatea economiştilor anticipează că BCE va reduce joi dobânda de politică monetară la 0,5%, un nou minim istoric, de la 0,75%, potrivit unui sondaj Bloomberg.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/inflatia-din-zona-euro-a-scazut-puternic-in-aprilie-la-minimul-ultimilor-trei-ani-10827765
10827765
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.