Incendii fac ravagii în Franţa şi Spania: S-a ordonat evacuarea a peste 200.000 de persoane din zonele ameninţate. „Ne confruntăm cu un fenomen fără precedent”

Postat la 25 iulie 2026 15 afişări

Franţa şi Spania au ordonat evacuarea a peste 200.000 de persoane din zonele ameninţate de incendiile de vegetaţie care continuă să se extindă, cea mai recentă criză dintr-o vară marcată de valuri extreme de căldură, scrie FT. 

Ministerul francez de Interne a anunţat vineri că locuitorilor şi turiştilor din staţiunea Cap Ferret, situată în apropiere de Bordeaux, li s-a cerut să părăsească peninsula atât pe cale rutieră, cât şi cu feriboturi de urgenţă. Mai multe incendii fac ravagii în pădurile din regiunea Gironde, din jurul oraşului Bordeaux, în această săptămână, iar peste 1.000 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a limita pagubele.

Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a declarat vineri seară că vântul a început să împingă incendiile de pe coastă spre est, în direcţia oraşului Bordeaux, obligând autorităţile să îşi revizuiască planurile. Întăriri din partea armatei au fost trimise pentru a sprijini pompierii şi poliţiştii.

„Ne confruntăm cu un fenomen fără precedent”, a declarat acesta pentru postul de televiziune TF1, adăugând că incendiul nu este sub control şi se autoalimentează. Oraşul Bordeaux nu este încă ameninţat în mod direct, a precizat Nuñez, însă este foarte probabil ca unele localităţi aflate în calea flăcărilor să fie evacuate în cursul nopţii.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
incendiu,
bordeaux
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.