LIVE: ZF REAL ESTATE by Storia.ro - Paradoxul pieţei de birouri

Încă o medalie de aur şi trei de bronz pentru România la Europenele de canotaj

Autor: Cosmin Pirv Postat la 13 august 2022 92 afişări

Încă o medalie de aur şi trei de bronz pentru România la Europenele de canotaj

Încă o medalie de aur a obţinut România sâmbătă la proba de dublu vâsle feminin în cadrul Campionatelor Europene de canotaj de la Munchen. De asemenea, echipa României a câştigat şi trei medalii de bronz.

Potrivit Federaţiei Române de Canotaj, Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au obţinut aurul în proba de dublu vâsle feminin.

Aceasta este a treia medalie de aur obţinută sâmbătă de România, după cele din probele de dublu rame feminin şi dublu rame masculin.

Tot sâmbătă, România a mai luat trei medalii de bronz.

Acestea au fost obţinute în proba de patru vâsle masculin (M4x) de Mihai Chiruţă, Ciprian Tudosă, Ioan Prundeanu şi Florin-Marian Enache, în proba de patru rame masculin (M4-) de Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Florin Lehaci şi în proba de patru rame feminin (W4-), echipaj compus din Mădălina Bereş, Iuliana Buhuş, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medalii,
canotaj,
aur

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.