În ultimii 20 de ani nivelul de trai al românilor a crescut de patru ori, arată un raport al BNR. Creşterea a fost susţinută de aderarea europeană şi intensificarea investiţiilor străine

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 28 aprilie 2025 36 afişări

În ultimii 20 de ani nivelul de trai al românilor a crescut de patru ori, arată un raport al BNR. Creşterea a fost susţinută de aderarea europeană şi intensificarea investiţiilor străine

În ultimele două decenii, România a înregistrat cel mai rapid avans dintre ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte convergenţa economică reală, recuperând mai mult de jumătate din decalajul faţă de zona euro (la PPS), potrivit unui raport publicat de BNR.

Potrivit aceluiaşi raport, Pentru România, în 2024, PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare era de 4 ori mai mare decât în urmă cu douăzeci de ani. Creşterea accelerată a fost susţinută de aderarea europeană, adoptarea unor reforme şi intensificarea intrărilor de investiţii străine directe.

În ultimii 20 de ani, România a înregistrat cel mai rapid avans privind convergenţa reală din Uniune, recuperând peste jumătate din decalajul faţă de zona euro. Nivelul din 2024, de peste 75% din media zonei euro, este apropiat de cel al Poloniei şi uşor peste Ungaria.

Citiţi raportul integral pe site-ul BNR AICI,

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bnr,
raport,
putere de cumparare,
convergenta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.