În România o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde. Foarte puţine depun plângere şi mai puţine ajung în instanţă

Postat la 10 iulie 2017 269 afişări

La fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de partenerul ei, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. Violenţa domestică rămâne o problemă gravă a României. Totuşi, doar 15.000 de femei depun o plângere împotriva agresorului, iar dintre cazurile semnalate, foarte puţine ajung în instanţă, de cele mai multe ori pentru că femeia îşi retrage plângerea, împăcându-se sau de frica agresorului.

În România o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde. Foarte puţine depun plângere şi mai puţine ajung în instanţă

Acum, un proiect de lege iniţiat de deputatul PNL Adriana Săftoiu ar putea să remedieze o parte din problemă şi să schimbe un articol din Codul Penal, care prevede că, odată ce victima se împacă cu agresorul, acesta din urmă scapă de răspunderea penală. „Nu cred că trebuie să ne mai jucăm la modul acesta. Depun plângere, apoi mi-o retrag, apoi iar depun şi iar o retrag”, explică aceasta, scrie Gândul.info

În condiţiile în care trei din 10 români consideră că „femeile mai sunt bătute şi din vina lor”, potrivit unui sondaj INSCOP, este clar că, în România, actualizarea legislaţiei în ceea ce priveşte violenţa domestică este un punct critic. Chiar dacă legea privind violenţa domestică a fost modificată în 2012, oferind persoanelor agresate în familie instrumentul legal al ordinului de protecţie, care le poate apăra de cei care le spun la violenţe, aceste schimbări legislative au fost mai mult teoretice, pentru că până la ajungerea în instanţă a unui astfel de dosar poate trece chiar şi un an de zile. De asemenea, potrivit actualelor prevederi ale Codului Penal, dacă victima se împacă cu agresorul, acesta din urmă scapă de răspunderea penală, chiar dacă fusese făcută o plângere împotriva sa.

Citeşte mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Ce solicită guvernului reprezentanţii HORA? O discuţie cu Adelina Mihai, jurnalist şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.