În ce investesc cele mai mari 10 fonduri mutuale deschise din România în funcţie de active
♦ Majoritatea au expunere pe obligaţiuni şi alte instrumente cu venit fix ♦ Doar patru fonduri au depăşit rata anuală a inflaţiei ♦ În total, activele fondurilor din top însumează circa 15 mld. lei
Erste Bond Flexible RON era la finele lunii aprilie cel mai mare fond mutual deschis din România, cu active de peste 2 mld. lei. Administrat de Erste Asset Management, fondul investeşte 80% din portofoliu în instrumente cu venit fix precum titluri de stat, obligaţiuni municipale sau corporative, înregistrând un randament de 3,8% în 12 luni şi 18,5% în 36 luni.
De altfel, din cele mai mari zece fonduri deschise de pe piaţa locală, şase au expunere preponderent pe astfel de instrumente. BRD Euro Simplu – gestionat de BRD AM, cel mai mare administrator de investiţii din România – se clasează pe locul doi, cu active de 1,9 mld. lei, iar pe locul trei găsim un fond al aceleiaşi companii, BRD Simplu, cu o valoare similară.
Prin comparaţie cu BRD Euro Simplu, care investeşte preponderent în instrumente financiare denominate în moneda unică europeană şi implică risc valutar, BRD Simplu are expunere majoritară pe instrumente în lei.
Urmează Goldman Sachs România RON Bond, unde activele ajung la 1,7 mld.
lei, conform Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). Fondul investeşte în obligaţiuni şi depozite în lei, emise de guverne, corporaţii şi instituţii internaţionale.
Pe locul cinci se poziţionează Goldman Sachs Romanian Equity, cu active de circa 1,6 mld. lei, fiind astfel primul şi singurul fond de acţiuni din clasament. Aici, expunerea este pe acţiuni din România, cât şi alte pieţe din regiune, precum Polonia, Ungaria, Cehia şi Turcia. Fondul înregistrează de departe cea mai mare creştere pe o perioadă de trei ani, respectiv 57%.
Poziţiile imediat următoare sunt ocupate de două fonduri administrate de BT Asset Management, parte a grupului financiar Banca Transilvania (TLV): BT Fix, care investeşte obligaţiuni şi depozite lei, şi BT Euro Fix, care îşi concentrează portofoliul pe acelaşi tip de instrumente, denominate însă în euro. Activele ajung în ambele cazuri la 1,3 mld. lei.
Pe ultimele trei locuri se află Raiffeisen Ron Plus (active de 1,1 mld. lei; investiţii în instrumente cu venit fix, fără acţiuni), Erste Balanced RON (1 mld. lei; instrumente de piaţă monetară, acţiuni şi obligaţiuni) şi BRD Simfonia 1 (902 mil. lei; venit fix şi instrumente monetare).
Activele primelor zece fonduri locale deschise însumează 14,8 mld. lei, deci peste jumătate din activele gestionate de toate companiile de asset management din România, 28 mld. lei la sfârşitul lunii aprilie, potrivit AAF.
Din cele zece fonduri din clasament, patru au reuşit să depăşească rata anuală a inflaţiei din luna aprilie, adică 4,9%, nivel asemănător cu cel din martie.
BET, principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, a crescut cu 0,6% în cele 12 luni încheiate pe 30 aprilie 2025, iar BET-BK, de referinţă pentru administratorii de fonduri, s-a apreciat cu 1,6% în aceeaşi perioadă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













