Importul de mere şi pere a depăşit pentru prima dată 100 milioane de euro în 2024 şi ar putea creşte din nou
România a importat în 2024 mere şi pere de peste 100 de milioane de euro, în creştere cu 14% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe.
România a importat în 2024 mere şi pere de peste 100 de milioane de euro, în creştere cu 14% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe.
Importul vine în contextul în care anul trecut producătorii s-au confruntat cu secetă, iar în multe livezi producţia a fost mai mică, merele de exemplu s-au copt mai devreme sau au fost mai mici decât în alţi ani. Astfel, pentru a acoperi consumul România a importat mai multe fructe. Iar anul acesta situaţia ar putea fi similară, în condiţiile în care îngheţul târziu a afectat multe livezi, chiar şi cele intensive.
„Anul acesta producţia nu va fi mai mică de 30% şi în niciun caz mai mult de 50% din producţie nu va fi pentru consum sau piaţa fresh. Anul acesta suntem în situaţia în care n-a funcţionat în primăvară niciun fel de sistem de protecţie“, a spus Octavian Dan, fondator al Merăria, livadă cu meri care se întinde pe o suprafaţă de şapte hectare şi funcţionează în sistem superintensiv.
România produce anual circa 500.000 de tone de mere şi ocupă locul 5 în UE, conform ultimelor date de la Eurostat. Consumul total de mere se ridică însă la 650.000 de tone.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













