Îmbrânceli între susţinătorii şi opozanţii proiectului de la Roşia Montană. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor

Postat la 29 august 2011 14 afişări

O busculadă s-a creat, luni după-amiază, în faţa Primăriei din Roşia Montană, după ce opozanţii proiectului au ieşit de la întâlnirea cu şeful statului şi le-au arătat susţinătorilor proiectului semnul victoriei, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i calma pe oameni.

Reprezentanţii asociaţiei Alburnus Maior şi ai Fundaţiei Culturale Roşia Montană au ieşit, luni după-amiază, de la discuţia cu preşedintele Traian Băsescu, desfăşurată în sediul Primăriei din localitate, arătând spre mulţimea aflată în faţa instituţiei semnul victoriei şi strigându-le susţinătorilor proiectului "Trădătorilor". În acel moment, susţinătorii proiectului, angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, au încercat să ajungă în zona în care se aflau reprezentanţii celor două organizaţii opozante, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i opri.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rosia montana,
proiect,
interventie,
aur,
jandarmi
/actualitate/imbranceli-intre-sustinatorii-si-opozantii-proiectului-de-la-rosia-montana-a-fost-nevoie-de-interventia-jandarmilor-8669679
8669679
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.