Iarba chiar este mai verde în China. De ce?

Autor: Ioana Matei Postat la 05 martie 2013 64 afişări

Răspunsul este unul cât se poate de neaşteptat. După cum spunea un vehi cântec, iarba pare întotdeauna mai verde în alte ţări. Se pare că pentru China, zicala este valabilă în sensul propriu al acesteia. Oficialii din oraşul Chengdu, aflat în sud-vestul Chinei, au ajuns la o soluţie ingenioasă pentru a păstra culoarea verde-crud a ierbii: vopsirea acesteia.

Potrivit publicaţiei DailyMail , echipe de mentenanţă ale oraşului au fost surprinse de reporteri chinezi în timp ce stropeau iarba cu un agent de colorare. Chiar dacă se spune că acesta nu este toxic, locuitorii oraşului s-au plâns pentru că vopseaua le murdăreşte încălţările.

Producătorii vopselei au declarat jurnaliştilor că vând acest produs responsabililor de îngrijirea aspectului estetic al oraşului Chengdu de cel puţin cinci ani.

Site-ul companiei se laudă cu faptul că vopseaua durează până la 14 săptămâni, nu se spală  când plouă şi colorează în verde chiar şi solul.Cei care se ocupă de acest tip de amenajare au refuzat să comenteze referitor la folosirea agentului de colorare, dar au menţionat că acesta ar fi de fapt un îngrăşământ pentru menţinerea vegetaţiei vii pe timp de iarnă.

Se pare că „înverzirea ierbii”nu este un caz singular în istoria esteticii oraşelor din China: un alt caz ar fi cel cu plasarea de oi false în terenurile aride din Mongolia Interioară pentru a-i face pe turişti să creadă ca animalele sunt crescute în continuare aici.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
iarba,
cantec,
culoare,
oficiali,
pastrare
/actualitate/iarba-chiar-este-mai-verde-in-china-de-ce-10638622
10638622
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.