LIVE: ZF Real Estate by Storia - Cum vor grecii de la Alesonor să dezvolte în continuare comunitatea de lângă pădure?

Hesburger deschide al şaselea restaurant din România, în Mega Mall, şi ajunge la investiţii de 1,5 milioane Euro în Bucureşti

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 29 noiembrie 2024 68 afişări

Hesburger deschide al şaselea restaurant din România, în Mega Mall, şi ajunge la investiţii de 1,5 milioane Euro în Bucureşti

Hesburger, cel mai mare lanţ fast-food din Finlanda, a deschis al şaselea restaurant din România, în Mega Mall, în urma unei investiţii de 500.000 de euro, şi ajunge la investiţii de 1,5 milioane de Euro în Bucureşti. Noua locaţie creează 20 de noi locuri de muncă.

„Ne continuăm startegia de expansiune şi deschidem un nou restaurant în Bucureşti, de această dată într-un centru comercial frecventat de locuitorii unuia dintre cele mai dens populate cartiere ale Capitalei României. Avem deja o prezenţă puternică în zona metropolitană Bucureşti şi ne continuăm planul nostru de a deschide zece restaurante în primul nostru an în România”, declară Ieva Salmela, International Development & Marketing Director, Hesburger.

În luna mai, Hesburger a intrat pe piaţa din România cu primul său restaurant, deschis la Râmnicu Vâlcea. Până în august, reţeaua a inaugurat o nouă locaţie, în cel mai mare aeroport din România, Henri Coandă, în Otopeni, urmată de primul restaurant Hesburger din Brăila şi de două noi restaurante în Bucureşti, în incintele AFI Cotroceni şi Băneasa Shopping City.

Hesburger intenţionează să îşi continue expansiunea în România şi să deschidă, în total, 10 restaurante, în urma unei investiţii de 8 milioane de euro în primul an de activitate.

Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela împreună cu soţia sa, Kirsti Salmela, şi-a început afacerea de fast-food în 1966, în micul oraş Naantali. Afacere de familie cu o istorie de peste 50 de ani, Hesburger operează în prezent în 9 ţări şi are peste 480 de restaurante.

De-a lungul anilor, Hesburger şi-a extins lanţul de restaurante la nivel internaţional şi are acum 273 de locaţii în Finlanda, 62 în Lituania, 54 în Estonia, 52 în Letonia, 32 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania şi una în Polonia. Hesburger are peste 6.000 de angajaţi numai în Finlanda, iar la nivel internaţional, numărul total de angajaţi depăşeşte 8.700. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Hesburger,
restaurant,
fast-food

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.