Harta tulburărilor neurologice Covid, de la accident vascular cerebral la cefalee

Autor: Andreea Tobias Postat la 02 octombrie 2021 414 afişări

Harta tulburărilor neurologice Covid, de la accident vascular cerebral la cefalee

Cercetătorii italieni au făcut „o hartă” a afecţiunilor neurologice suferite de pacienţii Covid, de la accident vascular cerebral la cefalee. Cea mai frecventă tulburare este alterarea combinată a simţului olfactiv şi gustativ, urmată de confuzia mentală, pierderea atenţiei şi a memoriei.

Începând cu primii pacienţi din Wuhan şi până în prezent, medicii din întreaga lume au constatat complicaţii neurologice multiple şi adesea prelungite la cei afectaţi de Covid. Nu doar pierderea simţului mirosului şi a gustului, unul dintre semnalele de alarmă şi un simptom larg răspândit al infecţiei, ci şi probleme mai grave: de la encefalopatie la accident vascular cerebral.

Studiul va fi prezentat la Congresul Mondial de Neurologie, din 3-7 octombrie, organizat de Federaţia Mondială de Neurologie în parteneriat cu Societatea Italiană de Neurologie, conform ANSA.

Au fost implicaţi 2500 de pacienţi Covid, atât spitalizaţi, cât şi trataţi acasă.

Studiul arată că cea mai frecventă tulburare neurologică este alterarea combinată a simţului olfactiv şi gustativ (la aproximativ 40% dintre pacienţi). Durata acestui simptom este mai mare de o lună în 50% din cazuri şi ajunge la peste 6 luni în 20% din cazuri.

O a doua tulburare, frecventă (aproximativ 25% dintre pacienţi), este encefalopatia acută, adică o stare de confuzie mentală, pierderea atenţiei şi a memoriei, agitaţie şi chiar alterarea stării de conştienţă şi comă. Această afecţiune are cauze multiple, începând cu o oxigenare cerebrală deficitară, dar în unele cazuri este legată de o inflamaţie cerebrală (encefalită).

Mulţi pacienţi neuro-COVID (aproximativ 20%) au suferit un accident vascular cerebral ischemic, fie concomitent, fie imediat după infecţia cu Covid, dar legătura cauză-efect între infecţia cu Covid şi accidentul vascular cerebral este încă dezbătută. Aproape toţi aceşti pacienţi au factori de risc vascular clasici, iar studiile sugerează că infecţia a fost un factor declanşator al trombozei arteriale cerebrale.

Cefaleea asociată cu Covid este frecventă şi nu întotdeauna de scurtă durată. În aproximativ 50% din cazuri devine cronică şi durează mai mult de 2 săptămâni, în timp ce în aproape 20% din cazuri durează mai mult de 3 luni.

Tulburările cognitive post-Covid fac parte din "sindromul long-Covid" şi au fost definite şi ca "ceaţă cognitivă".

Nu sunt rare (aproximativ 10% dintre pacienţi), dar amploarea tulburării este aproape întotdeauna modestă (nu atinge criteriile unei "demenţe", ci doar ale unei tulburări cognitive uşoare) şi cu o importantă componentă emoţională, dar şi cognitivă. Durata medie este de aproximativ 3 luni şi se rezolvă spontan în 6 luni în aproape toate cazurile.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, principalele cauze ale tulburărilor neurologice sunt deficitul de oxigen cerebral, inflamaţia creierului sau tromboza arterelor şi venelor cerebrale, toate acestea fiind posibile consecinţe ale unei infecţii cu Covid.

În cadrul Congresului, studiul Italian va fi comparat cu studii similare realizate de alte societăţi neurologice europene.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
covid,
accident vascular,
cefalee

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.