Haos pe aeroportul din Amsterdam, din cauza unei greve

Autor: Dorin Oancea Postat la 23 aprilie 2022 67 afişări

Haos pe aeroportul din Amsterdam, din cauza unei greve

Aeroportul Schiphol din Amsterdam a îndemnat călătorii să nu se deplaseze sâmbătă timp de mai multe ore, în condiţiile în care o grevă a personalului de la sol la începutul vacanţei şcolare a provocat haos pe cel de-al treilea cel mai aglomerat aeroport din Europa, relatează Reuters.

"Terminalul este prea aglomerat în acest moment ... Schiphol face apel la călători să nu mai vină la aeroport", au precizat autorităţile aeroportuare într-un comunicat emis cu puţin timp înainte de prânz.

Aproape trei ore mai târziu, aeroportul a declarat că pasagerii sunt din nou bineveniţi, dar că se vor confrunta în continuare cu timpi de aşteptare lungi şi posibile întârzieri sau anulări.

Poliţia a închis pentru scurt timp, sâmbătă după-amiază, ieşirile de pe autostrăzile către aeroport, în timp ce cozile la porţile de plecare se întindeau în afara clădirilor aeroportului.

Un purtător de cuvânt al Schiphol a declarat că închiderea temporară a fost necesară pentru a garanta siguranţa şi pentru a îmbarca cât mai mulţi dintre miile de pasageri frustraţi la bordul zborurilor lor, care sunt adesea întârziate.

Persoanlul de la sol al KLM, divizia olandeză a companiei aeriene Air France-KLM, au intrat sâmbătă dimineaţa devreme într-o grevă neanunţată anterior în contextul cererilor de majorare a salariilor şi de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă.

Personalul de la sol al KLM manipulează aproximativ jumătate din bagajele care trec prin Schiphol, al treilea cel mai aglomerat aeroport din Europa, după Paris Charles de Gaulle şi Londra Heathrow.

Sindicatul FNV a declarat că greva s-a încheiat în jurul prânzului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aeroport,
grevă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.