Guvernul vrea să scoată Institutul Naţional de Statistică din actualul sediu, angajaţii avertizează asupra riscurilor

Postat la 11 februarie 2014 51 afişări

Angajaţii Institutului de Statistică au trimis Guvernului o scrisoare în care arată că au aflat că instituţia, cu sediul lângă Parlament, va fi mutată în altă locaţie şi avertizează că operaţiunea presupune costuri mari, va bloca fluxul de date şi poate avaria echipamentul, cu pierderi de informaţii

Guvernul vrea să scoată Institutul Naţional de Statistică din actualul sediu, angajaţii avertizează asupra riscurilor

 Alte argumente invocate sunt că echipamentele achiziţionate din fonduri structurale pot fi mutate numai după obţinerea acordului scris al Comisiei Europene şi că orice scurtcircuitare sau întrerupere a activităţii, cum este această relocare, poate avea efecte majore asupra continuităţii sistemului de colectare, procesare, stocare, asigurare a confidenţialităţii informaţiilor, producere a indicatorilor statistici şi a comunicatelor de presă, de diseminare a informaţiilor pe plan intern şi către organismele internaţionale (în special către Eurostat), conducând la deschiderea procedurii de infrigement şi, implicit, la penalităţi pentru nerespectarea regulamentelor europene în domeniu şi la imposibilitatea producerii de date statistice aferente perioadei de relocare, din cauza blocării întregului sistem.

Surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul intenţionează să scoată Institutul Naţional de Statistică (INS) din spaţiile ocupate de 22 ani în imobilul din Bulevardul Libertăţii, lângă Parlament, şi să-l mute într-o clădire de pe Bulevardul Mircea Vodă sau în altă locaţie, urmând ca birourile astfel eliberate să fie puse la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de vicepremierul Liviu Dragnea, şi a Ministerul Finanţelor, aflat deja în imediata vecinătate.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/guvernul-vrea-sa-scoata-institutul-national-de-statistica-din-actualul-sediu-angajatii-avertizeaza-asupra-riscurilor-12062711
12062711
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.