Guvernul francez le spune companiilor în care e acţionar să nu mai plătească dividende în 2020: Renault, Orange şi Air-France KLM, printre companiile vizate

Autor: Alex Ciutacu Postat la 27 martie 2020 139 afişări

Guvernul francez le spune companiilor în care e acţionar să nu mai plătească dividende în 2020: Renault, Orange şi Air-France KLM, printre companiile vizate

Guvernul francez le cere companiilor în care este acţionar să nu plătească dividende în 2020, într-un apel la „solidaritate”, pe fondul impactului pandemiei de COVID-19, potrivit FT.

„Pentru companiile în care statul este acţionar, chiar şi cu o participaţie minoritară, le vom cere să nu plătească dividende”, a spus Muriel Penicaud,  ministrul Muncii din Franţa, într-un interviu pentru televiziunea CNEWS.

Decizia guvernului francez vine după ce o parte dintre aceste companii au decis pe cont propriu să reducă dividendele pentru a ţine de cash şi pentru a evita reacţiile controversate – în cazul în care vor avea nevoie de ajutor de stat pentru a fi salvate în criză.

Un alt factor care a contribuit la decizie a fost presiunea sindicatelor care au solicitat eliminarea plăţilor către acţionari în 2020.

Statul este acţionar direct în mai multe companii franceze mari, precum compania aeriană Air-France KLM, producătorul auto Renault şi compania de telecom Orange.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.