Grupul bulgar Eurohold, din care face parte Euroins România, ameninţă Guvernul României cu un arbitraj internaţional dacă nu se plătesc prejudiciile aduse grupului

Autor: Mircea Nica Postat la 26 octombrie 2023 35 afişări

Grupul bulgar Eurohold, din care face parte Euroins România, ameninţă Guvernul României cu un arbitraj internaţional dacă nu se plătesc prejudiciile aduse grupului

Eurohold şi Euroins Insurance Group (EIG), holdingul şi grupul din Bulgaria din care face parte Euroins România au informat oficial Guvernul României cu privire la intenţia de a solicita un arbittraj internaţional pentru a proteja investiţia grupului în România, exceptând cazul în care disputa actuală privind cazul Euroins România este soluţionară rapid, iar prejudiciile cauzate grupului sunt compensate corespunzător, au transmis reprezentanţii grupului bulgar.

Holdingul a transmis deja guvernului român o notificare în acest sens, care reprezintă primul pas formal către iniţierea unui arbitraj internaţional pentru investiţii în temeiul tratatului pentru protecţia investiţiilor, semnat între guvernele Bulgariei şi României. „Dacă nu ajungem la o înţelegere acceptabilă într-o perioadă rezonabilă de timp, ne vom proteja investiţia printr-un arbitraj internaţional”, a explicat Todor Danailov, CEO al EIG.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
grup,
euroins,
international,
romania,
arbitraj

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.