GREVĂ de avertisment în Sănătate | Proteste în majoritatea spitalelor din ţară/ Asistent Floreasca: Avem cele mai mici salarii în comparaţie cu alte unităţi sanitare / Negocieri la minister

Postat la 07 mai 2018 64 afişări

UPDATE. Greve de avertisment au loc, luni, în majoritatea spitalelor din ţară, numai în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti adunându-se 150 de oameni. “S-a ajuns ca angajaţii unor spitale mai mici din judeţ să aibă sporuri mai mari decât angajaţii SJU Ploieşti”, a spus un lider de sindicat. .

GREVĂ de avertisment în Sănătate | Proteste în majoritatea spitalelor din ţară/ Asistent Floreasca: Avem cele mai mici salarii în comparaţie cu alte unităţi sanitare / Negocieri la minister

Aproximativ 150 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti protestează, luni, în curtea unităţii, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de legea salarizării şi de reducerea unor sporuri.

Protestul a început la ora 9.00 în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, la el participând membrii Sindicatului Solidaritatea Sanitară Prahova aflaţi în timpul liber, nemulţumiţi de reducerile salariale. Infirmiere, biochimişti, brancardieri sau personal TESA, înarmaţi cu vuvuzele şi fluiere, au strigat “Vrem sporul înapoi”, “Ruşine”, “Eliminare”, “Hoţii” sau “Demisia”.

În plus, oamenii au purtat pancarte cu mesaje precum: “Creşteri ale salariilor pentru toţi angajaţii din sănătate”, “Sporuri acordate la salariile de bază”, “Dreptul la cumul de sporuri” sau “Respectarea principiului drepturilor castigate”.

”Nemulţumirile sunt legate de această Lege a salarizării. Este un haos. Această lege a creat un haos în sistemul de sănătate. (...) S-au făcut diminuări salarile prin oprirea contribuţiilor. Acum, ne aflăm în protest pentru că de la începutul acestei luni am fost anunţaţi că sporurile, la nivel de spital judeţean de urgenţă, vor scădea la minim pentru că nu se încadrează în acel plafon de 30% pe ordonator principal de credite. În luna martie, CJ a dat un nivel al spor de spital judeţean de 44%, pe luna aprilie, pentru că s-a depăşit acest plafon ne-au dat 39%.

Noi nu avem cum să ne încadrăm în acest plafon. Sunt secţiile cele mai importante din acest judeţ care trebuie să aibă nişte sporuri mari”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Prahova, Daniela Constantin.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.