Greva angajaţilor STB, care joi a paralizat transportul de suprafaţă din Bucureşti, continuă şi astăzi

Autor: Cristina Bellu Postat la 21 ianuarie 2022 34 afişări

Greva angajaţilor STB, care joi a paralizat transportul de suprafaţă din Bucureşti, continuă şi astăzi

Greva declanşată joi dimineaţă de sindicaliştii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi astăzi, şoferii refuzând să scoată pe traseu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, în ciuda deciziei executorii a instanţei care a suspendat protestul.

De altfel, situaţia a fost anticipată de STB încă de joi seara, printr-un comunicat în care a transmis că personalul implicat în greva ilegală care a paralizat Capitala refuză să-şi reia activitatea şi există posibilitatea ca această grevă să continue şi vineri.

„Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a paralizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru”, notează comunicatul.

Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs.

Şoferii STB, societatea de transport public din Bucureşti, au intrat joi dimineaţă în grevă general şi niciun autobuz sau tramvai nu a mai ieşit pe traseu, sindicaliştii argumentând că cererile lor privind creşterea salariului nu au fost soluţionate.

Totodată, preşedintele STB, Vasile Petrariu, declara joi că primul pas în reluarea activităţii de către angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) este demiterea directorului general al companiei, iar aceste lucru este susţinut în continuare de sindicalişti.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că greva este o acţiune orchestrată de liderii de sindicat şi face apel la şoferi să îşi reia activitatea. ”Îmi pare rău că şoferii au căzut în plasa acestor manipulări cu substrat politic”.

La rândul lui, directorul general al STB, Adrian Criţ a declarat joi că solicitarea angajaţilor de majorare cu 200 de lei a salariilor nu poate fi îndeplinită, după majorarea cu 10% de anul trecut, pentru că ar duce la insolvenţa companiei. Directorul spune că salariul mediu brut în STB în 2021 a fost de circa 7.000 de lei, iar impactul bugetar al solicitării angajaţilor este de 100 milioane de lei pe an.

STB are 10.600 de angajaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
STB,
greva,
continuare,
angajati,
transport,
refuz,
activitate

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.