Giganţii bananelor şi-au unit forţele pentru a crea cea mai mare companie de distribuţie din lume

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 10 martie 2014 118 afişări

Distribuitorul american de fructe Chiquita a achiziţionat firma rivală Fyffes, din Irlanda, creând astfel cea mai mare companie distribuitoare de banane din lume.

Giganţii bananelor şi-au unit forţele pentru a crea cea mai mare companie de distribuţie din lume

În urma tranzacţiei, ambele companii vor continuă să folosească mărcile proprii, însă rezultatele financiare se vor considera a aparţine ChiquitaFyffes. Noua companie va avea o valoare de piaţă de aproximativ un miliard de dolari, relatează Businessinsider.com.

David McCann, preşedinte executiv al Fyffes, va ocupa poziţia de CEO al noii companii. Conducerea celor două organizaţii s-au întrecut în laude asupra tranzacţiei, numind-o "transformativă" şi "antologică". "Cunoaştem bine istoria Fyffes şi asta ne va ajuta să aducem cele mai bune servicii pe piaţa distribuţiei de fructe la nivel global", a declarat Ed Lonergan, preşedintele Chiquita.

Goldman Sachs şi Wells Fargo Securities au asigurat consultanţa financiară pentru Chiquita, iar Lazard pentru cei de la Fyffes.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/gigantii-bananelor-si-au-unit-fortele-pentru-a-crea-cea-mai-mare-companie-de-distributie-din-lume-12233954
12233954
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.