Gheţea: Creditarea a început să se "dezmorţească" în primele patru luni ale anului

Postat la 06 mai 2014 35 afişări

Creditarea a început să-şi revină în primele patru luni ale anului la nivelul sistemului bancar, a declarat marţi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, arătând că a tras concluzia în urma întâlnirii trimestriale a membrilor ARB cu guvernatorul BNR.

Gheţea: Creditarea a început să se "dezmorţească" în primele patru luni ale anului

 "Ieri (luni - n.r.), la prezentarea făcută de guvernator în faţa membrilor ARB - am fost invitaţi la întâlnirea trimestrială - parcă pentru prima oară am constat cu toţii că se dezmorţeşte ceva în cea ce priveşte creditarea pentru perioada ianuarie-aprilie", a afirmat Gheţea într-o conferinţă de presă cu ocazia prezentării rezultatelor băncii pe care o conduce.

El a dat exemplul CEC Bank, unde s-a înregistrat în primele patru luni un avans al creditării pentru persoane fizice cu 15% ca număr şi cu 56% ca volum faţă de acelaşi interval al anului trecut.

"Este foarte interesant că în anii precedenţi a fost un declin al creditării pentru persoane fizice, dar iată că se reia creditarea pe acest segment. Avem şi produse care sunt cerute, dar se confirmă că persoanele fizice încep să fie mai interesate de credit", a spus Gheţea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ghetea-creditarea-a-inceput-sa-se-dezmorteasca-in-primele-patru-luni-ale-anului-12595876
12595876
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.