Germania vrea să relanseze aviaţia printr-un plan pe 15 ani: Reducerea taxelor, accelerarea utilizării combustibililor sustenabili şi investiţii pentru transformarea ţării într-un hub european al transportului aerian

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 10 iunie 2026 10 afişări

Germania vrea să relanseze aviaţia printr-un plan pe 15 ani: Reducerea taxelor, accelerarea utilizării combustibililor sustenabili şi investiţii pentru transformarea ţării într-un hub european al transportului aerian

Guvernul Germaniei intenţionează să transforme ţara într-un centru de referinţă pentru aviaţia sustenabilă, sigură şi competitivă, printr-o nouă strategie pe 15 ani care prevede reducerea costurilor pentru industrie, stimularea cercetării şi accelerarea utilizării combustibililor ecologici, informează Reuters.

Potrivit unui proiect de document consultat de publicaţia citată, strategia urmează să fie aprobată de cabinetul condus de cancelarul Friedrich Merz şi stabileşte măsuri pe termen scurt şi mediu pentru aviaţia civilă şi militară.

Planul urmăreşte să ofere mai multă predictibilitate autorităţilor, companiilor, armatei şi investitorilor, într-un context marcat de transformări tehnologice şi provocări geopolitice.

Strategia se bazează pe patru direcţii principale: competitivitatea economică, competitivitatea tehnologică, rolul aviaţiei ca tehnologie militară şi utilizarea acesteia în domeniul securităţii civile.

Documentul subliniază şi necesitatea pregătirii sectorului pentru viitoare crize, precum şi reducerea impactului asupra mediului.

Un element central al planului îl reprezintă extinderea rapidă a utilizării combustibililor sustenabili pentru aviaţie, consideraţi esenţiali pentru atingerea obiectivelor climatice.

Berlinul intenţionează să sprijine atât producţia germană şi europeană de astfel de combustibili, cât şi dezvoltarea infrastructurii necesare utilizării lor la scară largă.

Guvernul recunoaşte că industria aviatică germană se confruntă cu mai multe dificultăţi, inclusiv o creştere mai lentă a traficului de pasageri comparativ cu restul Europei, costuri operaţionale în creştere, concurenţă internaţională intensificată şi tensiuni geopolitice.

În acest context, strategia include şi planurile coaliţiei de guvernare privind reducerea taxelor aplicate transportului aerian, diminuarea unor tarife de control şi simplificarea procedurilor de securitate din aeroporturi.

Totuşi, documentul precizează că implementarea măsurilor va depinde de disponibilitatea resurselor bugetare necesare.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.