Cercetătoarea Sarah Thiele de la Princeton şi echipa sa de la Universitatea din Columbia Britanică descriu reţeaua actuală de mega-constelaţii din orbita joasă a Pământului drept un „castel de cărţi". Studiul lor, publicat pe arXiv, prezintă cifre impresionante, citează meteoweb.eu.

Astăzi, în spaţiul de deasupra capetelor noastre, o „apropiere" are loc la fiecare 22 de secunde. Doi sateliţi trec la o distanţă de doar 1 km unul de celălalt. Pentru reţeaua Starlink, aceste întâlniri periculoase se produc la fiecare 11 minute.

În condiţii normale, sateliţii gestionează traficul în mod autonom. Fiecare satelit Starlink face aproximativ 41 de manevre corective pe an. Problema apare când intervin aşa-numitele „cazuri extreme". Furtunile solare reprezintă cea mai mare ameninţare.

O furtună solară afectează orbita în două moduri devastatoare. Mai întâi, încălzeşte atmosfera superioară, provocând expansiunea acesteia. Acest lucru creşte rezistenţa la înaintare a sateliţilor. Devine dificilă predicţia poziţiei lor exacte. Sateliţii sunt forţaţi să consume mai mult combustibil pentru a-şi menţine orbita.

Al doilea efect constă în pana electronică. Sistemele de navigaţie şi comunicaţii pot fi dezactivate.

Un satelit „orb", incapabil să manevreze, devine un proiectil necontrolat într-o zonă deja aglomerată.

Cercetătorii au introdus o nouă unitate de măsură pentru a cuantifica riscul. „Ceasul CRASH" (Collision Realisation and Significant Harm) arată o accelerare îngrijorătoare a pericolului.

În 2018, fără controlul de la sol, o coliziune catastrofală ar fi avut loc în aproximativ 121 de zile. Până în iunie 2025, timpul estimat a scăzut la doar 2,8 zile. Degradarea situaţiei este alarmantă.

Dacă o furtună solară ar perturba comunicaţiile dintre Pământ şi sateliţi pentru doar 24 de ore, ar exista o probabilitate de 30% de coliziune catastrofală. Riscul este extrem de real.

Faimosul sindrom Kessler descrie o reacţie în lanţ a resturilor care face spaţiul inaccesibil. De obicei este considerat un proces care durează zeci de ani. Studiul lui Thiele sugerează că declanşarea ar putea fi aproape instantanee.

Acestea nu sunt simple ipoteze teoretice. Dacă un eveniment similar cu evenimentul Carrington din 1859 ar avea loc astăzi, consecinţele ar fi devastatoare. Acela a fost cel mai puternic eveniment solar înregistrat vreodată. Am pierde controlul asupra sateliţilor pentru mult mai mult decât „autonomia" de 3 zile a sistemului.

Efectele ar fi catastrofale. S-ar produce distrugerea totală a infrastructurii satelitare. Umanitatea ar deveni incapabilă să lanseze noi rachete pentru generaţii întregi. Am rămâne efectiv „blocaţi" pe Pământ din cauza resturilor spaţiale.

Progresul tehnologic oferit de megaconstelaţii este de necontestat. Internet global, comunicaţii îmbunătăţite, observarea Pământului - beneficiile sunt multiple. Dar riscul de a rămâne „blocaţi" pe Pământ din cauza unui eveniment natural imprevizibil este real.

Studiul subliniază necesitatea unor sisteme de control în timp real mai rezistente. Este nevoie de o evaluare a riscurilor care să ţină seama de fragilitatea inerentă a acestui spaţiu aglomerat. Infrastructura spaţială actuală seamănă periculos de mult cu un castel de cărţi.