Fukushima permiţe foştilor locuitori să se întoarcă la 11 ani de la de la dezastrul nuclear

Autor: Andreea Tobias Postat la 30 august 2022 21 afişări

Fukushima permiţe foştilor locuitori să se întoarcă la 11 ani de la de la dezastrul nuclear

Oraşul Fukushima ridică ordinul de evacuare, permiţând foştilor locuitori să se întoarcă la 11 ani de la dezastrul nuclear. 

La mai mult de un deceniu de la cel mai grav dezastru nuclear din Japonia, oraşul care găzduieşte centrala nucleară dezafectată Fukushima Daiichi permite foştilor rezidenţi să se întoarcă acasă, relatează CNN.

Oraşul Futaba, considerat anterior interzis, este ultimul dintre cele 11 districte care şi-a ridicat ordinul de evacuare, a declarat un purtător de cuvânt al biroului municipal al oraşului.

Pe 11 martie 2011, un cutremur cu magnitudinea 9,0 s-a produs în largul coastei de est a Japoniei, declanşând un tsunami care a provocat o topire a centralei nucleare şi o eliberare majoră de materiale radioactive. A fost cel mai grav dezastru nuclear din lume de la Cernobîl din 1986.

Peste 300.000 de persoane care locuiau în apropierea centralei nucleare au fost nevoite să se evacueze temporar, alte mii de persoane au făcut acest lucru în mod voluntar.

Comunităţile altădată înfloritoare s-au transformat în oraşe fantomă. În anii care au trecut de atunci, operaţiunile de curăţare şi decontaminare la scară largă au permis întoarcerea unor locuitori care au trăit în fosta zonă de excludere.

În Futaba se află complexul Tokyo Electric Power Company (TEPCO) şi o gară. Facilităţile publice, cum ar fi biroul municipal al oraşului recent redeschis, sunt programate să îşi reia activitatea lunea viitoare.

Fotografiile din oraş arată magazine, case şi temple goale, multe dintre acestea având acoperişuri prăbuşite şi ferestre sparte. Străzile sunt în mare parte goale. Maşini şi camioane abandonate stau pe un câmp, acoperite de murdărie şi rugină.

Înainte de dezastrul nuclear, Futaba avea o populaţie de aproximativ 7.100 de locuitori. De la sfârşitul lunii iulie, peste 5.500 de persoane au rămas înregistrate ca rezidenţi, potrivit purtătorului de cuvânt al biroului municipal.

Rezidenţilor li s-a permis să intre în zona de nord-est a Futaba - dar nu să locuiască acolo - din martie 2020, când experţii au declarat că nivelurile de radiaţii nu au depăşit 20 de milisievert pe an. Acest nivel este echivalent cu două tomografii computerizate ale întregului corp şi organismele internaţionale de supraveghere a siguranţei recomandă ca acesta să fie limita expunerii anuale a unei persoane la radiaţii.

Autorităţile au început să se pregătească pentru redeschiderea oraşului în acest an. În ianuarie, au lansat un program care le permite foştilor rezidenţi să se întoarcă temporar, dar doar 85 de persoane din 52 de gospodării au participat, a declarat oficialul din Futaba.

Rămâne neclar câte persoane se vor întoarce - şi cât timp va dura recuperarea oraşului.

Futaba nu are un calendar oficial privind momentul în care alte zone ale oraşului vor fi complet decontaminate, dar purtătorul de cuvânt şi-a exprimat speranţa pentru viitorul oraşului, spunând că Futaba îşi propune să îşi crească populaţia la 2.000 de locuitori până în 2030.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fukushima,
locuitori,
nuclear

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.