FRAUDA DE LA BACALAUREAT: Peste 800 de lei primiţi ca mită, găsiţi la o profesoară în sutien

Postat la 03 iulie 2013 43 afişări

Peste 800 de lei primiţi ca mită la bacalaureatul susţinut la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală au fost găsiţi la o profesoară în sutien, într-o altă sală erau 410 lei în sertarul catedrei, iar alţi 440 de lei erau la un asistent, într-un pachet de şerveţele, potrivit procurorilor.

FRAUDA DE LA BACALAUREAT: Peste 800 de lei primiţi ca mită, găsiţi la o profesoară în sutien

 Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, Costica Vărzaru, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marţi, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.

Parchetul Tribunalului Bucureşti arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susţinea la acest liceu.

Potrivit procurorilor, în timpul percheziţiilor care au avut loc luni, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, s-au găsit numeroase sume de bani în sălile de examen.

Astfel, în sala 1 de examen s-au găsit asupra Elenei Macasoi Berbec 820 de lei ascunşi în sutien, în sala 2 de examen erau 410 lei în sertarul catedrei, iar în sala 6 de examen, alţi 440 de lei, într-un pachet de şerveţele găsit asupra asistentului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/frauda-de-la-bacalaureat-peste-800-de-lei-primiti-ca-mita-gasiti-la-o-profesoara-in-sutien-11076223
11076223
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.