Franţa ia în considerare oprirea a şase reactoare nucleare. Trei scenarii, luate în calcul
Franţa ar putea opri până la şase reactoare nucleare până în anul 2028, ca parte a politicii sale privind energia nucleară pe termen mediu, a relatat miercuri presa franceză, citată de site-ul agenţiei Reuters.
"Pot confirma că există trei scenarii pe care le luăm în considerare, la care facem modificările finale şi pe care le vom prezenta săptămâna viitoare", a declarat ministrul francez al Mediului, Francois de Rugy, fără a specifica însă o dată exactă.
Scopul planului pentru Energie este acela de a reduce dependenţa Franţei faţă de energia nucleară la 50% până în anul 2035, cât şi reducerea emisiilor de carbon şi investirea în energiile regenerabile.
Potrivit unor documente guvernamentale, citate de presa franceză, Guvernul ia în considerare oprirea a şase reactoare nucleare până în 2028, inclusiv închiderea celei mai vechi centrale nucleare Fessenheim a Franţei, care este programată să oprească producţia în 2021, potrivit unuia dintre cele trei scenarii.