Fostul membru CSM Toni Neacşu a fost achitat de instanţa supremă

Postat la 15 mai 2014 29 afişări

Fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii Toni Neacşu a fost achitat, joi, de instanţa supremă, în dosarul în care este acuzat că a încasat nejustificat de la CSM salariu şi diurnă în valoare de aproape 67.000 de lei, pentru 48 de zile în care a lipsit nemotivat de la serviciu.

Fostul membru CSM Toni Neacşu a fost achitat de instanţa supremă

 Toni Neacşu a fost achitat pentru că "faptele nu au fost comise cu vinovăţia prevăzută de lege", potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, instanţa a respins şi acţiunea civilă prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat recuperarea sumei încasate de Neacşu în perioada în care a lipsit de la serviciu.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii DNA ceruseră, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Toni Neacşu la închisoare cu suspendare, în timp ce avocatul acestuia a cerut să fie achitat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fostul-membru-csm-toni-neacsu-a-fost-achitat-de-instanta-suprema-12627482
12627482
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.