Fostul arhitect-şef al Capitalei, Dumitraşcu Ştefan Călin, suspect de abuz în serviciu în cazul PUZ pentru proiectul Primăverii 1 al celor de la Hagag, un teren schimbat din spaţiu verde în zonă construibilă
♦ Direcţia Naţională Anticorupţie îl cercetează pe fostul arhitect-şef al Capitalei, Dumitraşcu Ştefan Călin, suspect de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, pentru aprobarea PUZ Primăverii 1. ♦ Documentul a transformat un teren încadrat ca spaţiu verde într-un lot construibil, ceea ce a dus la o tranzacţie de câteva milioane de euro. ♦ Dosarul este în fază incipientă, iar fostul edil, acum preşedinte, Nicuşor Dan susţinea din 2022 că aprobarea a fost „nelegală”.
Dumitraşcu Ştefan Călin, fost arhitect-şef al Municipiului Bucureşti, este suspect într-un dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru strada Primăverii nr. 1, sector 1. Procurorii au deschis ancheta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, în formă cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, raportat la Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 309 Cod penal.
Ancheta se află în fază incipientă, iar Dumitraşcu are, deocamdată, calitatea de suspect.
Potrivit documentelor, acuzaţiile vizează emiterea unor acte administrative în 2019 – avizul nr. 48/10.07.2019 şi rapoartele de specialitate nr. 8408/11.07.2019 şi nr. 9106/29.07.2019 – care au stat la baza aprobării PUZ-ului prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 713/18.12.2019.
Prin aceste acte, terenul de 1.326 mp situat pe strada Primăverii 1, încadrat anterior ca spaţiu verde conform PUZ Zone Construite Protejate, a fost reclasificat ca parcelă construibilă, cu indicatori urbanistici mult peste limitele zonei. Noua documentaţie permite dezvoltarea unui imobil cu funcţiuni mixte – birouri, spaţii comerciale, galerii de artă şi alimentaţie publică.
Procurorii susţin că această schimbare ar fi produs un folos necuvenit, atât de natură nefinanciară – prin posibilitatea edificării unei construcţii pe un teren anterior protejat – cât şi financiar, concretizat prin suma de aproximativ 8 milioane de euro plus TVA, achitată în 2019 de compania Hagag Primăverii SRL către SC Practic SA, fostul proprietar al terenului.
Ulterior, în 2022, terenul a fost achiziţionat de dezvoltatorul Hagag Development Europe, parte a grupului israelian Hagag, care a anunţat planuri pentru ridicarea proiectului rezidenţial „H Primăverii 1”. Potrivit paginii oficiale a proiectului, intenţia este de a construi un imobil premium, într-una dintre cele mai exclusiviste zone din Capitală.
Aprobarea PUZ-ului a fost contestată public încă de la momentul în care a devenit operaţională. În noiembrie 2022, Nicuşor Dan, la acea vreme primar general al Capitalei, a transmis că a depus o plângere penală la DNA împotriva fostului arhitect-şef Dumitraşcu Ştefan Călin, acuzându-l de abuz în serviciu şi folos necuvenit.
„Am reclamat faptul că prin aprobarea acestui Plan Urbanistic Zonal, în anul 2019, au fost încălcate reglementările legale care stabilesc foarte clar faptul că nu se poate schimba destinaţia unui spaţiu verde şi nici nu se poate construi pe acesta. Acest document a adus un beneficiu de câteva milioane de euro proprietarului, prin vânzarea terenului. A fost constituit un dosar penal, iar eu am depus o plângere împotriva arhitectului-şef de la acea dată pentru abuz în serviciu şi pentru folos necuvenit”, declara atunci Nicuşor Dan.
Fostul edil a precizat că a explicat procurorilor DNA etapele de elaborare a unei documentaţii de urbanism şi procedura prin care s-a emis avizul preliminar al arhitectului-şef. El a subliniat şi două aspecte: existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, anterioare anului 2019, prin care se stipula că nu se poate construi pe spaţiile verzi (cazul PUD Kiseleff 45), precum şi importanţa securităţii juridice în domeniul urbanismului.
„Un investitor care vine în Bucureşti trebuie să aibă garanţia că, în momentul în care o autoritate îi emite un act, acela este legal, iar el poate demara investiţia. Din cauza actelor nelegale emise în trecut de primărie, avem câteva zeci de litigii în care investitorii ne cer daune de milioane de euro pentru că actele s-au dovedit nelegale în instanţă, însă ei au contractat credite bancare, au angajat constructori şi proiectanţi, iar în unele cazuri au construit pe terenurile respective”, afirma în 2022 Nicuşor Dan.
Dosarul legat de PUZ Primăverii 1 readuce în prim-plan tensiunile cronice dintre administraţia Capitalei şi dezvoltatorii imobiliari, în special în zonele protejate sau cele încadrate ca spaţii verzi. Pentru unii investitori, PUZ-urile şi PUD-urile aprobate în anii trecuţi au devenit instrumente esenţiale pentru a lansa proiecte de sute de milioane de euro. În schimb, pentru actuala administraţie şi pentru instanţele care au anulat ulterior o parte dintre aceste documentaţii, ele au generat riscuri juridice şi financiare considerabile pentru bugetul oraşului.
Ancheta DNA se află deocamdată la început, iar Dumitraşcu Ştefan Călin are calitatea de suspect, nu de inculpat. Procurorii urmează să administreze probe, să audieze martori şi să stabilească în ce măsură aprobarea PUZ Primăverii 1 a încălcat legislaţia în vigoare la momentul respectiv.
Dacă acuzaţiile se confirmă, cazul ar putea avea implicaţii importante nu doar pentru fostul arhitect-şef, ci şi pentru modul în care autorităţile locale vor gestiona pe viitor relaţia dintre reglementările urbanistice, protecţia spaţiilor verzi şi presiunea investiţiilor imobiliare în zonele centrale ale Bucureştiului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













