FORFOTĂ în Marea Chinei de Est. Cel mai mare SUBMARIN nuclear a fost trimis de această ţară într-o misiune aparent de rutină

Postat la 14 octombrie 2017 615 afişări

Un submarin nuclear al Statelor Unite, echipat cu peste 150 de rachete Tomahawk, a ajuns vineri în Coreea de Sud, iar Marina americană susţine că este vorba despre o vizită de rutină, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

FORFOTĂ în Marea Chinei de Est. Cel mai mare SUBMARIN nuclear a fost trimis de această ţară într-o misiune aparent de rutină

Submarinul USS Michigan (SSGN-727) a ajuns în portul Busan, aflat în sudul ţării, ca parte a unei acţiuni programate în mod regulat în Pacificul de Vest, potrivit autorităţilor americane. Totuşi, este primul submarin nuclear care ajunge în Coreea de Sud în ultimele şase luni.

Echipat cu peste 150 de rachete tactice Tomahawk care au o rază de aproximativ 2.000 de kilometri, USS Michigan cântăreşte 18.000 de tone şi este unul dintre cele mai mari submarine din lume. Este capabil să ţintească ţinte esenţiale din Coreea de Nord şi să susţină misiunile Forţelor Operationale Speciale (SOF).

Marina SUA a precizat că submarinele sale cu rachete ghidate oferă o capacitate de luptă fără precedent, în special în operaţiuni speciale desfăşurate de pe o platformă secretă din regiune.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.