FMI: România a făcut progrese, însă riscurile au crescut considerabil din cauza crizei din zona euro

Postat la 20 decembrie 2011 17 afişări

România a făcut progrese în cadrul programului economic şi fiscal convenit în martie cu FMI, dar riscurile au crescut considerabil din cauza crizei din zona euro, fiind necesară "o vigilenţă solidă" privind supravegherea sistemului bancar, a declarat directorul general adjunct al FMI, David Lipton.

"România a făcut progrese bune sub programul sprijinit de Fond (…) Totuşi, riscurile au crescut considerabil din cauza turbulenţelor financiare din zona euro. Continuarea angajamentelor faţă de agenda de reformă economică este crucială pentru a rezista incertitudinilor actuale", a declarat Lipton într-un comunicat transmis de FMI după ce Consiliul Executiv al instituţiei a aprobat cea de-a treia evaluare în cadrul acordului de precauţie încheiat în luna martie a acestui an. Oficialul notează că economia a revenit pe creştere, inflaţia a scăzut, iar autorităţile sunt "în grafic" pentru a atinge ţintele fiscale pentru 2011, însă recomandă autorităţilor să facă eforturi pentru îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, reforma companiilor de stat sau reducerea arieratelor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fmi,
franks,
romania,
progrese,
economie
/actualitate/fmi-romania-a-facut-progrese-insa-riscurile-au-crescut-considerabil-din-cauza-crizei-din-zona-euro-9077341
9077341
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.