Fenomen astronomic inedit: Luna albastră, vizibilă pe 31 iulie

Autor: Florin Badescu Postat la 30 iulie 2015 370 afişări

Un fenomen astronomic inedit, denumit "Lună albastră", se va produce vineri, pe 31 iulie, informează site-ul cnn.com.

Fiecare lună calendaristică include o noapte cu Lună plină, dar, întrucât ciclul lunar şi anul calendaristic nu sunt chiar perfect sincronizate, la aproximativ fiecare trei ani, o lună calendaristică include două nopţi cu Lună plină. Satelitul natural al Terrei nu va avea o nuanţă albastră pe 31 iulie, denumirea fenomenului având legătură doar cu apariţia a două Luni pline în decurs de 31 de zile.

Totuşi, Luna apare uneori învăluită într-un halou albastru, însă acest fenomen se produce doar atunci când în atmosfera terestră există cantităţi mari de fum şi de particule, precum cele care provin din erupţii vulcanice uriaşe.

Aşa s-a întâmplat în 1883, când vulcanul Krakatoa a erupt, ejectând în atmosferă atât de multă cenuşă, încât Luna a avut o tentă azurie timp de mai mulţi ani, noapte după noapte.

Cel mai recent, satelitul natural al Terrei a părut învăluit într-o nuanţă albastră pe cerul din Edinburgh, Scoţia, în septembrie 1950. Potrivit astronomului Robert Wilson de la Observatorul Regal din Marea Britanie, fenomenul a fost produs de faptul că Luna era umbrită de un număr mare de nori denşi care conţineau cantităţi mari de fum şi microparticule, ce proveneau de la incendii de pădure din provincia Alberta din Canada. Acele particule au traversat Oceanul Atlantic şi au staţionat o vreme deasupra Scoţiei, generând astfel un spectacol astronomic.

Expresia "Lună albastră" poate fi atribuită unui astronom de la revista Sky and Telescope care a comis o eroare în anii 1940, în momentul în care încerca să clarifice o definiţie derutantă publicată în Maine Farmers' Almanac. De asemenea, potrivit Observatorului Naval din Washington, atunci când un anotimp are patru Luni pline, cea de-a treia este denumită "Lună albastră".

Acest fenomen astronomic se va produce din nou în ianuarie 2018.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LUNA ALBASTRĂ,
ASTRONOMIE,
/actualitate/fenomen-astronomic-inedit-luna-albastra-vizibila-pe-31-iulie-14655534
14655534
comments powered by Disqus
ZF.ro
Care este de fapt ADEVĂRUL despre vaccinul anunţat de Rusia? Americanii şi nemţii se revoltă. „Poate fi extrem de periculos. Putem răni o mulţime de oameni” Care este de fapt ADEVĂRUL despre vaccinul anunţat de Rusia? Americanii şi nemţii se revoltă. „Poate fi extrem de periculos. Putem răni o mulţime de oameni”
BREAKING. Datoria României A EXPLODAT. Câte miliarde au luat Orban şi Cîţu de la începutul crizei. Cifrele care au şocat pe toată lumea
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Iohannis, despre traseismul politic: Nu văd cu ochi buni aceste racolări Iohannis, despre traseismul politic: Nu văd cu ochi buni aceste racolări
PSD depune pe 17 august moţiune de cenzură. Ciolacu: S-a umplut paharul
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.