Fenechiu: Grup Feroviar Român a pus unele condiţii. Dacă nu renunţă, oprim negocierea

Postat la 20 iunie 2013 63 afişări

Ministerul Transporturilor discută cu singurul ofertant pentru CFR Marfă, Grup Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, care a oferit mai mult decât preţul de pornire, de 180 milioane euro, dar poate opri negocierea dacă potenţialul investitor nu renunţă la o serie de condiţii.

Fenechiu: Grup Feroviar Român a pus unele condiţii. Dacă nu renunţă, oprim negocierea

 "Oferta tehnică a companiei a fost corectă şi GFR a fost declarată calificată. Oferta financiară conţine nişte condiţii. Acum sunt în negocierea acestora. Dacă vom ajunge la o finalizare a acestei negocieri, astfel încât oferta financiară să nu aibă niciun fel de condiţii, vom finaliza procedura. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi descalificat ofertantul rămas în cursă", a declarat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

El a adăugat că nu poate spune cât vor dura negocierile şi că suma oferită de Grup Feroviar Român este mai mare de 180 milioane euro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fenechiu-grup-feroviar-roman-a-pus-unele-conditii-daca-nu-renunta-oprim-negocierea-10992242
10992242
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.