FĂRĂ PRECEDENT: Un fost lider european cere EXCLUDEREA unui alt stat din NATO

Autor: Mihai Draghici Postat la 12 octombrie 2019 1607 afişări

FĂRĂ PRECEDENT: Un fost lider european cere EXCLUDEREA unui alt stat din NATO

Fostul preşedinte francez François Hollande propune suspendarea Turciei din Alianţa Nord-Atlantică din cauza ofensivei militare turce din nordul Siriei, condamnată dur de Uniunea Europeană şi de Statele Unite.

Francois Hollande, care în anul 2015 a decis participarea Franţei la coaliţia internaţională antiteroristă din Siria, a cerut acţiuni urgente pentru oprirea ofensivei militare turce în Siria.

"În calitatea de preşedinte al Franţei, am colaborat, în cadrul acestei coaliţii, cu grupurile kurde din Siria. Erau principalele puncte de susţinere, la sol, pentru atacarea poziţiilor reţelei teroriste Daesh (Stat Islamic). (...) Prin această cooperare discretă, am contribuit alături de kurzi la eliminarea reţelei Daesh din nordul Siriei, până la Raqqa. (...) Kurzii au fost şi sunt aliaţi. Nu doar că avem o datorie faţă de ei, ci trebuie să îi ajutăm imediat", a declarat François Hollande într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien.

"Ofensiva turcă în Siria a fost posibilă doar pentru că preşedintele SUA, Donald Trump, a comis greşeala de a-i oferi această oportunitate preşedintelui Recep Tayyip Erdogan: au fost retraşi militarii americani care erau în zona de securitate, în zona-tampon dintre Turcia şi nordul Siriei (...)", a explicat François Hollande.

"Turcia este membră NATO. Cum putem admite că o ţară care este într-o alianţă cu noi poate ataca o forţă care este principalul nostru partener contra Daesh. În acest context, se pune problema relaţiei Turciei cu NATO", a subliniat fostul preşedinte al Franţei.

Întrebat dacă Turcia ar trebui exclusă din NATO, François Hollande a răspuns: "Nu, dar trebuie suspendată participarea. Este o decizie în resortul Consiliului NATO. Situaţia este inacceptabilă, deoarece Tratatul NATO prevede că atunci când un membru este atacat, există o reacţie automată din partea celorlalte ţări. Acest lucru ar însemna că în cazul ripostei kurzilor din Siria, trebuie susţinute trupele turce: acest lucru ar fi imposibil de argumentat şi imoral".

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
HOLLANDE,
TURCIA

Citeşte pe comedymall.ro

Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti

Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluiri: Ce vor românii de fapt de la un desert. Secretele unuia dintre cei mai cunoscuţi oameni din domeniu Dezvăluiri: Ce vor românii de fapt de la un desert. Secretele unuia dintre cei mai cunoscuţi oameni din domeniu
Anunţ de ultim moment: Vin BANI de la guvern. Mii de români se pregătesc deja. Cum poţi obţine banii
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Firea, întâlnire cu Dan Cristian Popescu: Am avut o discuţie aplicată despre o serie de proiecte Firea, întâlnire cu Dan Cristian Popescu: Am avut o discuţie aplicată despre o serie de proiecte
Tăriceanu, un candidat cu greutate
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.