Everest NU mai este cel mai înalt munte din lume. Cercetătorii au descoperit şi alte ''înălţimi''

Postat la 21 august 2017 528 afişări

La întrebarea care este cel mai înalt munte din lume? Toţi vor răspunde Everest, dar acest lucru pare să nu fie tocmai adevărat.

Everest NU mai este cel mai înalt munte din lume. Cercetătorii au descoperit şi alte ''înălţimi''

Cu o înălţime de 8.848 metri deasupra nivelului mării, Everestul este depăşit de alte vârfuri înalte. Dacă e să măsurăm această distanţă de la centrul Pământului, prin crusta ridicată din apropierea Ecuatorului, Muntele Chimborazo din Ecuador este de departe "cel mai înalt munte".

Măsurând doar ce se află deasupra nivelului mării, aceast munte are numai 6.268 de metri înălţime, dar când măsurătoarea se face de la Nucleul Pământului, înălţimea ajunge cu 2.168 metri peste cea a Everestului. Acest lucru înseamnă că, deşi Everestul poate fi cel mai înalt vârf de pe Pământ, Chimborazo poate fi cel mai proeminent, ceea ce înseamnă că "iese" înn evidenţă mai mult decât oricare altul.

Dar mai există şi Mauna Kea, un vulcan adormit de pe insula Hawaii. Cu cei 4.207 metri deasupra nivelului mării, aceasta nu se poate apropia nici de Everest, nici de Chimborazo.  Dar dacă  apa din jurul muntelui este îndepărtată, atunci înălţimea acestui munte va ajunge la 9.330 de metri.

Motivul pentru care acest vulcan vechi este atât de înalt este că acesta stă aşezat pe crusta oceanică, care e mai densă decât crusta continentală pe care stă Everestul. Iar crusta oceanică poate suporta greutatea unor munţi mai înalţi decât crusta continentală.

În orice caz, acest lucru păleşte în comparaţie cu adâncimile celui mai adânc punct din ocean. Challenger Deep, găsit la sudul arhipelagului japonez, de 10.984 metri sub suprafaţa oceanului. Cu această adâncime, groapa este cu 2.136 de metri mai adâncă decât înălţimea Muntelui Everest.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.