Eurostat: România, ţara din UE cu cel mai mare risc de sărăcie al angajaţilor, în 2018

Postat la 31 ianuarie 2020 117 afişări

Eurostat: România, ţara din UE cu cel mai mare risc de sărăcie al angajaţilor, în 2018

În 2018, România a fost ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare risc de sărăcie pentru angajaţi, 15,3% din populaţia ocupată. La nivel european, această pondere a crescut, în 2018, la 9,5% de la 8,6% în 2008, potrivit datelor Eurostat publicate vineri.

În clasamentul statelor membre UE cu cel mai mare risc de sărăcie pentru persoanele ocupate urmează Luxemburg (13,5%), Spania (12,9%), Italia (12,2%) şi Marea Britanie (11,3%).

În schimb, cel mai mic risc de sărăcie în rândul persoanelor ocupate se regăsea în Finlanda (3,1%), Cehia (3,4%), Irlanda (4,9%), Belgia şi Croaţia (ambele cu 5,2%).

În 2018, 9,9% dintre bărbaţii angajaţi prezentau risc de sărăcie, comparativ cu 9,1% valoarea înregistrată la femei.

Totodată, angajaţii part-time (16,2%) prezentau un risc mai avansat de sărăcie decât cei care lucrează cu normă întreagă (7,8%).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
risc,
saracie,
crestere,
angajati,
uniunea europeana

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.