Europarlamentar ALDE: Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii

Postat la 03 septembrie 2018 41 afişări  

Europarlamentarul ALDE Renate Weber a catalogat gestul lui Darius Vâlcov de a publica fişa medicală a unui protestatar, ca fiind unul ”mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal” şi a afirmat că ”demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii”.

Europarlamentar ALDE: Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii
Europarlamentar ALDE: Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi...

”Publicarea de către Darius Vâlcov a fişei medicale a unui om bolnav este un gest mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal, existând prevederi clare atât la nivel european cât şi in legislaţia noastră privind protectţa datelor personale. Demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii. Ca şi a celor care i-au permis accesul la un document medical. Dacă vrem “domnia legii” atunci trebuie să întelegem că legea este aceeaşi pentru toţi indiferent de simpatii sau antipatii politice. Încalcarea ei se sancţionează”, a scris pe Facebook Renate Weber.

Şi liberalii i-au cerut demisia lui Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

ZF.ro
ŞOC TOTAL! Un lanţ URIAŞ de retail DISPARE din România! Anunţul fulger a fost făcut chiar de Black Friday ŞOC TOTAL! Un lanţ URIAŞ de retail DISPARE din România! Anunţul fulger a fost făcut chiar de Black Friday
BLACK FRIDAY 2018 la eMag: 10 produse din oferta de mâine, care vor fi reduse masiv
ONE.ro
Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă" Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă"
A fost în 80 de vacanţe de lux, fără să cheltuiască niciun ban!
Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României
Descopera.ro
UMILINŢA adusă de preşedintele francez Macron unei ţări care a făcut un SACRIFICIU istoric. „Este o RUŞINE!” UMILINŢA adusă de preşedintele francez Macron unei ţări care a făcut un SACRIFICIU istoric. „Este o RUŞINE!”
Două PASTILE pe care le iau majoritatea românilor frecvent sunt altceva decât le-a recomandat doctorul sau farmacistul. AVERTISMENT de ultimă oră ca urmare a analizării a 30.000 de oameni. „NU le mai luaţi!”
Un URAGAN de materie întunecată se va CIOCNI cu Pământul. Alerta dată în urmă cu puţin timp
Go4it.ro
Declaraţie HALUCINANTĂ a unui ministru: „Nu am folosit niciodată un computer” Declaraţie HALUCINANTĂ a unui ministru: „Nu am folosit niciodată un computer”
Un IPHONE X a explodat. MOTIVUL pentru care s-a întâmplat acest lucru le dă de gândit celor de la APPLE
Telefonul SAMSUNG care va schimba regulile jocului! Cu asemenea capabilităţi, s-ar putea să renunţăm la laptop-uri
Csid.ro
Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii) Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii)
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO
Vopseaua de păr: substanţele toxice pe care le conţin unele produse

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.