Europa se confruntă cu o criză structurală a sistemelor de pensii. Deşi realitatea economică impune creşterea vârstei de pensionare, decidenţii politici continuă să amâne reformele. Sustenabilitatea sistemului poate fi recâştigată doar printr-o abordare complexă: ajustări automate, contribuţii mai echitabile şi compensaţii pentru categoriile afectate.

La începutul lunii octombrie 2025, cu viitorul său politic atârnând de un fir de aţă, prim-ministrul Franţei, Sébastien Lecornu, care demisionase şi fusese renumit în funcţie, a promis că va suspenda reformele nepopulare ale pensiilor până în 2027, când vor avea loc alegerile prezidenţiale.

Deputaţii socialişti au declarat victoria. Comunitatea de afaceri franceză a oftat. S&P a retrogradat ratingul de credit al Franţei, invocând îngrijorări legate de buget. Din moment ce Franţa amână reformele inevitabile cel puţin doi ani, iar multe alte ţări europene se confruntă cu propriile crize ale sistemului de pensii, The Conversation a analizat cum pot fi concepute reforme care să fie sustenabile, echitabile şi viabile din punct de vedere politic.Un aspect izbitor al dezbaterii privind reforma pensiilor în Europa este cât de bine sunt înţelese şi documentate cauzele de bază ale problemei.

Populaţia Europei îmbătrâneşte.

Rata natalităţii este în scădere. Speranţa de viaţă este din ce în ce mai mare. Tot mai puţini oameni contribuie pentru a finanţa sistemele publice din care tot mai mulţi vor primi bani pentru perioade mai lungi de timp. În acelaşi timp, transformările tehnologice reduc ponderea veniturilor din muncă în produsul intern brut.

Deoarece majoritatea sistemelor europene de tip „repartiţie” (pay-as-you-go) au fost concepute într-o perioadă cu o structură demografică complet diferită, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta realitatea actuală. Se acceptă acest lucru în alte domenii, cum ar fi educaţia, unde districtele şcolare sunt redesenate şi construcţia de şcoli noi redusă pentru a reflecta scăderea numărului de copii din anumite cartiere. Însă orice discuţie despre ajustarea vârstei de pensionare este întâmpinată de mii de protestatari furioşi care umplu străzile din Paris, Madrid sau Bruxelles. În Franţa, este de asemenea important de pus reforma în perspectivă: se propunea creşterea vârstei de pensionare cu doi ani, până la 64. Danemarca îşi ajustează vârsta de pensionare la fiecare cinci ani, în funcţie de speranţa de viaţă, şi a aprobat deja ca aceasta să ajungă la 70 până în 2040, de la nivelul actual de 67.

Tot mai puţini oameni contribuie pentru a finanţa sistemele publice din care tot mai mulţi vor primi bani pentru perioade mai lungi de timp. În acelaşi timp, transformările tehnologice reduc ponderea veniturilor din muncă în produsul intern brut.

Totuşi reformele sistemelor de pensii continuă să eşueze deoarece politica prevalează asupra economiei. Tranziţiile demografice sunt perfect previzibile, costurile lor pot fi măsurate, iar instrumentele de politică necesare pentru a gestiona consecinţele există deja. Cu toate acestea, reformele nu merg mai departe atunci când se lovesc de interese electorale şi de neîncrederea publică. Cum pot fi depăşite aceste obstacole? Potrivit lui Javier Díaz Giménez, profesor de economie la IESE Business School (Universidad de Navarra), şi Julián Díaz Saavedra, conferenţiar la Universidad de Granada, depăşirea acestor obstacole necesită o abordare multidimensională. Aceştia propun ca reformele să nu se concentreze exclusiv pe un singur element – precum vârsta de pensionare – ci să vizeze simultan cheltuielile şi contribuţiile, oferind în acelaşi timp compensaţii grupurilor afectate iniţial de schimbări. Cei doi profesori au folosit cazul Spaniei drept studiu de referinţă pentru The Conversation, însă concluziile se aplică unui număr mare de ţări europene – inclusiv Franţei.

Ajustările automate şi compensaţiile unice

O parte a soluţiei constă în introducerea unor mecanisme noi de ajustare automată – reguli care adaptează nivelul pensiilor în funcţie de evoluţiile economice şi demografice. Astfel de mecanisme fac sistemele de pensii mai previzibile şi mai credibile, reducând totodată dependenţa lor de serii de reforme ad-hoc, adesea blocate de dificultăţi politice. Cei doi profesori propun, de asemenea, compensarea muncitorilor şi pensionarilor care suportă cel mai mult consecinţele reducerii pensiilor. Aceasta s-ar realiza printr-un transfer unic de active lichide din partea guvernului către gospodării.

Dezavantajul acestei măsuri este sursa finanţării: statele ar trebui, cel mai probabil, să acopere aceste plăţi prin împrumuturi noi, crescând nivelul datoriei publice. Totuşi, experienţa arată că reformele impuse fără nicio încercare de a compensa pierderile celor afectaţi sunt adesea inversate ulterior.

Pe măsură ce numărul alegătorilor vârstnici creşte constant, este de aşteptat ca aceştia să blocheze orice iniţiativă de reducere a beneficiilor – cu excepţia cazului în care înţeleg clar că vor fi compensaţi pentru pierderile suferite.

Cum pot deveni viabile reformele pensiilor?

Pentru ca reformele sistemelor de pensii să funcţioneze în practică, acestea trebuie să se bazeze pe cinci principii esenţiale:

1. Introducerea unui factor de sustenabilitate care să ajusteze valoarea pensiei iniţiale în funcţie de speranţa de viaţă a generaţiei din care face parte persoana care se pensionează. În termeni concreţi, cei care ies mai devreme la pensie ar urma să primească o pensie mai mică, deoarece vor beneficia de plăţi pe o perioadă mai lungă de timp. Această măsură creează un stimulent pentru prelungirea vieţii active.

2. Aplicarea unei reguli automate de ajustare care să actualizeze drepturile şi/sau pensiile astfel încât să fie garantată sustenabilitatea financiară a sistemului. În prezent, multe ţări indexează pensiile în funcţie de indicele preţurilor de consum (CPI – Consumer Price Index), însă această practică nu este sustenabilă, deoarece reduce rata de înlocuire a pensiei (raportul dintre salariul dinaintea pensionării şi pensia primită). Această problemă este deosebit de gravă într-un context de productivitate scăzută a muncii, cum se întâmplă în Spania.

Pe măsură ce numărul alegătorilor vârstnici creşte constant, este de aşteptat ca aceştia să blocheze orice iniţiativă de reducere a beneficiilor – cu excepţia cazului în care înţeleg clar că vor fi compensaţi pentru pierderile suferite.

3. Calcularea pensiei pe baza contribuţiilor din întreaga viaţă activă, nu doar din ultimii
25 de ani (sau alte perioade reduse). Ignorarea anilor de muncă de la începutul carierei tinde să favorizeze persoanele cu venituri mari şi subfinanţează sistemul în ansamblu.

4. Eliminarea plafoanelor pentru contribuţiile la asigurările sociale, dar menţinerea unei limite maxime pentru pensii, astfel încât persoanele cu venituri ridicate să contribuie mai mult, fără a primi beneficii suplimentare în schimb.

5. Acordarea unei compensaţii unice pentru muncitorii şi pensionarii care pierd în urma reformei. Aceste compensaţii pot fi finanţate prin datorie publică şi ar avea rolul de a facilita tranziţia, prevenind reacţiile sociale negative care, adesea, duc la eşecul reformelor.

Atunci când sunt combinate, aceste măsuri nu doar că îmbunătăţesc sustenabilitatea financiară a sistemelor de pensii, reducând cheltuielile viitoare, ci şi încurajează economiile pe care le fac persoanele de-a lungul timpului şi prelungirea vieţii profesionale.

Dacă reformele sunt anunţate cu suficient timp înainte, costurile tranziţiei pot fi semnificativ mai mici, deoarece fiecare poate avea posibilitatea de a-şi ajusta treptat consumul, economiile şi planurile de pensionare.

Desigur, aceste reforme nu vor elimina controversele. Guvernele care le adoptă trebuie să comunice clar motivele şi beneficiile lor şi să anticipeze o reacţie publică dificilă. În acelaşi timp, trebuie explicat că, în absenţa reformelor, alternativa va fi o creştere substanţială a taxelor.

Iar alternativa este, într-adevăr, mai puţin favorabilă. Potrivit calculelor autorilor, Spania ar trebui să majoreze TVA-ul mediu cu nouă puncte procentuale – de la 16% la 25% – pentru a genera veniturile necesare menţinerii actualului sistem de pensii pe termen nelimitat. Prin amânarea deciziilor considerate controversate de populaţie privind reforma pensiilor, politicienii nu fac decât să se pregătească pentru creşteri de taxe în viitor.

Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă