Lucrările pionierilor în ştiinţa afectivă, în special în a doua jumătate a secolului XX, au adus în prim-plan teoria emoţiilor discrete. Această teorie, susţinută de psihologi precum Paul Ekman, a identificat şase emoţii de bază: fericirea, tristeţea, frica, dezgustul, furia şi surprinderea. Cercetarea inovatoare a lui Ekman asupra expresiilor faciale a furnizat sprijin empiric pentru această teorie, sugerând că aceste emoţii sunt universale şi pot fi recunoscute în diferite culturi.

Sunt doar cele şase emoţii de bază?

Cu toate acestea, în ciuda faptului că acest lucru a reprezentat un pas semnificativ înainte, a restricţionat într-o oarecare măsură perspectiva noastră asupra peisajului emoţional. Emoţiile, am înţeles ulterior, sunt mult mai subtile şi complexe decât un set de şase categorii distincte. Recunoscând această limitare, o nouă generaţie de psihologi, inclusiv Lisa Feldman Barrett, a început să exploreze o perspectivă mai dinamică a emoţiilor.

Barrett şi alţii în tabăra constructivistă sau bazată pe evaluare din psihologia emoţională au propus o idee radicală, dar intuitivă: emoţiile nu sunt entităţi fixe, ci sunt construite dintr-o varietate de componente psihologice. Pentru a explica acest lucru, Barrett foloseşte o metaforă convingătoare - „regula coacerii prăjiturii". La fel cum gustul şi textura unei prăjituri depind de combinaţia şi proporţia ingredientelor, experienţele noastre emoţionale sunt formate prin amestecarea elementelor de bază şi fundamentale. Aceste elemente, când sunt amestecate în diferite proporţii şi condiţii, produc spectrul bogat şi variat al emoţiilor umane.

De ce este important să vedem emoţiile în acest mod

Această abordare constructivistă a emoţiilor are consecinţe profunde, în special pentru cei cu o inteligenţă emoţională ridicată. Atunci când vedem emoţiile ca fiind categorii discrete şi imutabile, ne limităm capacitatea de a le înţelege şi gestiona. Cu toate acestea, văzând emoţiile ca fiind construcţii, ca amestecuri pe care le putem influenţa şi ajusta, ne dăm putere. Sugerează că nu suntem la mila emoţiilor noastre, ci că le putem forma şi rafina.

Inteligenta emoţională, prin urmare, nu este doar despre recunoaşterea şi etichetarea corectă a emoţiilor. Este despre înţelegerea "reţetei" din spatele fiecărei experienţe emoţionale şi despre cunoaşterea modului de modificare a ingredientelor pentru a crea un rezultat mai dorit. Această capacitate este crucială în dezvoltarea personală, conducere şi relaţiile interpersonale. Permite persoanelor inteligente emoţional să fie mai influente, mai în control şi mai prezente în interacţiunile lor.

Regula "coacerii prăjiturii" a emoţiilor subliniază un adevăr esenţial: lumea noastră emoţională este maleabilă. Prin stăpânirea artei de a amesteca şi echilibra ingredientele noastre emoţionale, putem crea o viaţă emoţională mai împlinitoare şi mai controlată. Această perspectivă nu numai că îmbogăţeşte înţelegerea emoţiilor de către noi, dar deschide şi noi căi pentru creştere personală şi eficacitate.

SURSA: INC.COM; CHATGPT