Este inacceptabil că doar 5% din componentele pentru eolienele din România se fac în ţară

Autor: Radu Bostan, Roxana Petrescu Postat la 18 ianuarie 2013 31 afişări

Un manager străin vine să spună ceea ce ar fi trebuit să spună ministrul economiei: România beneficiază prea puţin de boom-ul energiei verzi pentru că cele mai multe echipamente nu sunt construite local.

Dacă industria locală de componente pentru proiectele de energie verde nu va fi susţinută, România va câştiga direct numai 1,5 mld. euro până în 2020, dar va plăti "subvenţii" peste 10 mld. euro pentru a susţine eolienele sau solarele.Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, cel mai mare combinat siderurgic din ţară şi al doilea mare consumator de electricitate din România, critică schema de sprijin oferită de statul român producătorilor de energie verde, care se traduce în costuri semnificative cu energia pentru întreprinderile industriale şi le face necompetitive în străinătate. Acesta este unul dintre primele semnale de alarmă trase de o mare companie industrială. "Doar 5% din componentele celor 800 de turbine eoliene instalate până acum în România au fost produse în ţară", a spus Ribo. "Pentru noi este o povară şi nu vedem beneficii din moment ce livrăm doar 5% din componentele de eoliene. Este inacceptabil. 30% din preţul pe care îl plătim la energie reprezintă subvenţii acordate pentru energia verde şi cogenerare." În ultimii trei ani, banii puşi la dis­po­ziţia investitorilor de energie verde sub for­mă de sprijin se ridică la aproape jum­ă­tate de miliard de euro, iar anul acesta urmează să intre în conturile celor care au pariat pe vânt sau soare pentru a produce curent mai bine de 550 mil. euro, potrivit datelor Auto­rităţii Naţionale de Re­glemen­tare în domeniul Energiei (ANRE).

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Bruno Ribo,
ArcelorMittal Galaţi,
eoliene
/actualitate/este-inacceptabil-ca-doar-5-din-componentele-pentru-eolienele-din-romania-se-fac-in-tara-10486678
10486678
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.