Erorile care pun vieţi în pericol: Un poliţist şi familia sa, cu toţii bolnavi de COVID-19, au fost pur şi simplu „uitaţi” acasă. Ambulanţa a venit după două zile

Postat la 31 iulie 2020 162 afişări

Erorile care pun vieţi în pericol: Un poliţist şi familia sa, cu toţii bolnavi de COVID-19, au fost pur şi simplu „uitaţi” acasă. Ambulanţa a venit după două zile

Un poliţist din cadrul Secţiei Regionale de Transporturi Bucureşti, testat pozitiv pentru COVID-19, împreună cu soţia şi cei doi copii, unul dintre ei sugar, a fost „uitat” acasă.

Ambulanţa a venit după două zile şi medicii au decis să rămână la domiciliu, însă starea s-a agravat.

Situaţia incredibilă a fost făcută publică de Sindicatul Europol.

„Colegul nostru Buciuc Ciprian din cadrul Secţiei Regionala de Politie Transporturi Bucureşti a fost confirmat pozitiv luni, 27 iulie, împreună cu soţia şi cei 2 copii în vârstă de 3 ani şi respectiv 2 luni. După ce sâmbătă, 25 iulie, aceştia au fost testaţi de către DSP la domiciliu, luni 27 iulie au primit răspunsul ca fiind confirmaţi pozitiv, DSP, urmând să trimită o ambulanţă pentru evaluarea clinică, deşi aceştia au manifestat în toată această perioadă stări febrile, dureri de cap, vomă şi dificultăţi grave de respiraţie. Ei bine, ghinion, ambulanţa abia după două zile a venit, în data de 29 iulie transportându-i ulterior la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti, unde, după o evaluare sumară, au fost puşi să semneze că se vor interna la domiciliu, pe motiv că nu mai sunt locuri disponibile, deşi aceştia au susţinut că starea lor de sănătate precară le-ar putea pune în pericol viaţa”, scrie pe site-ul Europol.

În 30 iulie, poliţistul a luat din nou legătura cu DSP Bucureşti, solicitând o ambulanţă, deoarece dificultăţile de respiraţie s-au agravat atât pentru el, cât şi pentru copii, aveau stări de vomă cu cheaguri de sânge, starea sa de sănătate a acestora fiind deteriorată în condiţiile în care poliţistul şi familia sa nu au fost evaluaţi medical de un specialist.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ambulanta,
politist,
venit

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.