Elon Musk ameninţă Microsoft cu un proces deoarece ar fi folosit date de pe Twitter

Autor: Petru Mazilu Postat la 20 aprilie 2023 23 afişări

Elon Musk, şeful Twitter, a ameninţat că va da în judecată Microsoft, acuzând gigantul tehnologic că a folosit fără permisiune datele companiei sale de socializare, potrivit BBC.

Elon Musk ameninţă Microsoft cu un proces deoarece ar fi folosit date de pe Twitter

Musk a reacţionat la planul Microsoft de a elimina Twitter de pe platforma sa de publicitate.

„Au provocat în mod ilegal folosirea datelor Twitter. E timpul pentru un proces", a declarat miliardarul într-un tweet.

El nu a oferit detalii suplimentare sau dovezi pentru a susţine afirmaţia. Microsoft a refuzat să comenteze ameninţarea.

Anterior, compania a precizat într-un anunţ că platforma sa publicitară „nu va mai susţine Twitter" începând de marţi, 25 aprilie. Prin urmare, cumpărătorii de publicitate nu vor putea să îşi acceseze conturile de Twitter prin intermediul Microsoft.

„Alte canale de socializare, cum ar fi Facebook, Instagram şi LinkedIn, vor continua să fie disponibile", a precizat Microsoft.

Musk a devenit proprietarul Twitter în octombrie, anul trecut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
elon musk,
microsoft,
proces

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.