Ediţia de miercuri a revistei Charlie Hebdo va avea un tiraj de trei milioane de exemplare

Autor: Anna Primac Postat la 13 ianuarie 2015 51 afişări

Numărul de miercuri al revistei satirice Charlie Hebdo va avea un tiraj de trei milioane de exemplare, în loc de un milion cum a fost prevăzut iniţial, a anunţat distribuitorul revistei, MLP, care primeşte avalanşe de comenzi din Franţa şi din străinătate.

Toate încasările pentru primul milion de exemplare vor merge la Charlie Habdo, reţeaua de distribuţie acceptând să lucreze gratuit.

Mai multe state care nu difuzau ziarul francez de satiră sau îl distribuiau doar în câteva exemplare au solicitat deja câteva mii de exemplare din noul număr al săptămânalului Charlie Hebdo.

Potrivit avocatului publicaţiei satirice, viitorul număr va conţine caricaturi cu Profetul Mahomed şi va fi editat în 16 limbi.

Săptămânalul satiric francez, care a fost vizat, pe 7 ianuarie, de un atac comis de doi jihadişti francezi, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, avea până în prezent un tiraj de 60.000 de exemplare.

Printre victimele atacului se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Atacul a fost revendicat şi de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria şi de organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
CHARLIE HEBDO,
TERORISM
/actualitate/editia-de-miercuri-a-revistei-charlie-hebdo-va-avea-un-tiraj-de-trei-milioane-de-exemplare-13761871
13761871
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.