Economistul-şef al FMI: Băncile europene au nevoie urgent de recapitalizare, posibil cu sprijinul statelor

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 21 septembrie 2011 46 afişări

Băncile europene au nevoie de recapitalizare, inclusiv prin intermediul statelor, dacă ele singure nu pot să atragă capital de pe pieţele financiare, a declarat Olivier Blanchard, economistul-şef al FMI, într-un interviu pentru France 24.

"Este esenţial să fie majorat capitalul băncilor. Dacă nu vom face asta, băncile vor încerca să-şi suplimenteze capitalul prin vânzarea de active şi scăderea numărului de credite. Aceasta ar fi foarte periculos, dintr-un punct de vedere macroeconomic", a comentat Blanchard, citat de Wall Street Journal.

Băncile vor încerca să-şi majoreze capitalul apelând la pieţele financiare şi, dacă nu vor reuşi să facă asta, statul ar putea interveni. "Nu e vorba de o naţionalizare, ci doar ca statul să preia participaţii la bănci spre a le permite să-şi majoreze capitalul", a spus Blanchard. Aceasta ni se pare foarte important şi foarte urgent."

Ţările europene sunt acum mai dispuse să accepte ideea că băncile de pe continent au nevoie de capital suplimentar, pentru a face faţă potenţialelor pierderi de pe urma crizei datoriilor suverane, a adăugat economistul-şef al FMI.

Luna trecută, apelul făcut de şefa instituţiei, Christine Lagarde, pentru recapitalizarea masivă a băncilor europene a stârnit o reacţie negativă din partea guvernelor europene şi a Băncii Centrale Europene, mai ales că FMI şi-a însoţit apelul cu estimarea că nevoia de capital suplimentar ar fi de 200 de miliarde de euro.

Ulterior, FMI şi-a retras estimarea, afirmând că respectiva cifră nu era decât un "rezultat preliminar" dintr-un document de lucru.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/economistul-sef-al-fmi-bancile-europene-au-nevoie-urgent-de-recapitalizare-posibil-cu-sprijinul-statelor-8780112
8780112
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.