E.ON Energie România vrea să investească circa 120 mil.euro în următorii cinci ani, în principal pentru dezvoltarea portofoliului de soluţii energetice. Circa 67% din fonduri se vor duce în dezvoltarea sistemelor de soluţii energetice de tip PPA
E.ON Energie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze şi electricitate de pe piaţa locală, vrea să investească circa 120 milioane de euro în următorii cinci ani, în principal pentru dezvoltarea portofoliului de soluţii energetice, inclusiv fotovoltaice, pompe de căldură, eficienţă energetică şi infrastructură pentru mobilitate electrică.
Circa 67% din investiţii, respectiv 80 de milioane de euro, sunt prevăzute pentru dezvoltarea sistemelor de soluţii energetice de tip PPA (Power Purchase Agreement).
„Am depăşit, în 2025, pragul de 100 de milioane de euro în veniturile realizate pe segmentul soluţiilor şi serviciilor energetice, în creştere cu 17% faţă de anul anterior, o premieră pentru companie de la intrarea pe această piaţă, în urmă cu zece ani. Ne vom concentra şi mai mult pe dezvoltarea acestui segment în următorii ani, mai ales pe zona contractelor de achiziţie de energie pe termen lung”, a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.
La finalul anului 2025, numărul clienţilor care utilizau soluţii livrate de E.ON precum sisteme fotovoltaice, pompe de căldură, staţii de încărcare pentru vehicule electrice şi sisteme moderne de încălzire şi climatizare a depăşit 110.000.
Pe segmentul soluţiilor de încălzire şi răcire pentru locuinţe, peste 100.000 de familii utilizează centrale termice în condensare furnizate de companie, alături de pompe de căldură şi sisteme de aer condiţionat.
În domeniul producerii de energie regenerabilă, E.ON a instalat anul trecut peste 4.500 de sisteme fotovoltaice, cu 25% mai multe comparativ cu anul anterior. La sfârşitul anului, peste 9.200 de familii utilizau soluţii complete pentru producerea energiei verzi.
Pe segmentul mobilităţii electrice, E.ON a depăşit pragul de 670 de puncte private de încărcare instalate pentru vehicule electrice.
În zona soluţiilor dedicate companiilor, E.ON are peste 400 de centrale electrice fotovoltaice construite şi livrate la cheie.
În plus, E.ON a devenit producător de energie regenerabilă în urma finalizării unei centrale fotovoltaice pentru fabrica Webasto din Arad, proiect în valoare de aproximativ 1 milion de euro.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice, având un portofoliu variat format din circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.
De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 2,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













