După ce a renunţat să mai dezvolte o platformă pentru programatori - idee finanţată în 2024 cu 2 mil. $ de GapMinder şi Underline Ventures, start-up-ul Genezio îşi consolidează noua direcţie - vizibilitatea brandurilor în platformele AI - printr-o alianţă cu o agenţie de marketing digital, Data Revolt
Genezio, start-up-ul românesc fondat de Andrei Pitiş, a semnat un parteneriat strategic cu agenţia de data marketing Data Revolt pentru a integra datele de vizibilitate din platformele de inteligenţă artificială generativă cu instrumentele clasice de analytics şi strategie digitală. Mişcarea consolidează pivotul pe care Genezio l-a făcut în ultimii doi ani - de la o platformă serverless pentru dezvoltatori de software, cu care a pornit la drum în 2023, la o soluţie de monitorizare a modului în care brandurile sunt percepute şi recomandate de platforme AI precum ChatGPT, Gemini sau Perplexity.
◆ Genezio, start-up-ul fondat de antreprenorul în serie Andrei Pitiş, a pivotat de la ideea de a dezvolta o platformă serverless pentru dezvoltatori de software la o soluţie de monitorizare şi optimizare a vizibilităţii brandurilor în platformele de inteligenţă artificială generativă ◆ Parteneriatul cu Data Revolt, agenţie de data marketing, vizează integrarea datelor din platformele AI - ChatGPT, Gemini, Perplexity, Google AI Overview - cu instrumentele clasice de analytics şi tracking
Genezio, start-up-ul românesc fondat de Andrei Pitiş, a semnat un parteneriat strategic cu agenţia de data marketing Data Revolt pentru a integra datele de vizibilitate din platformele de inteligenţă artificială generativă cu instrumentele clasice de analytics şi strategie digitală. Mişcarea consolidează pivotul pe care Genezio l-a făcut în ultimii doi ani - de la o platformă serverless pentru dezvoltatori de software, cu care a pornit la drum în 2023, la o soluţie de monitorizare a modului în care brandurile sunt percepute şi recomandate de platforme AI precum ChatGPT, Gemini sau Perplexity.
Colaborarea dintre cele două companii este activă din a doua jumătate a anului 2025 şi a fost implementată pentru clienţi din industrii precum telecom sau energie, potrivit unui comunicat comun.
Prin acest parteneriat, insight-urile generate de Genezio din platformele AI sunt integrate în ecosistemul de analytics şi tracking al Data Revolt, iar cele două companii vizează extinderea pe pieţe internaţionale.
Când a ridicat runda pre-seed de 2 milioane de dolari condusă de Gapminder Ventures în aprilie 2024 - la o evaluare de 10 milioane de dolari postmoney -, Genezio lucra la o platformă serverless care promitea dezvoltatorilor de software că „o aplicaţie simplă poate fi scrisă şi implementată în câteva ore în loc de zile". Planurile erau ambiţioase: birouri în Silicon Valley şi Londra în cinci ani, creşterea bazei de utilizatori în rândul programatorilor şi al firmelor de outsourcing, iar Pitiş descria în detaliu o platformă de cloud, hosting, testare şi deployment pentru „generaţia nouă de programatori".
Doi ani mai târziu, descrierea companiei s-a schimbat complet: Genezio este acum „o platformă integrată de AI pentru monitorizarea şi optimizarea vizibilităţii brandurilor în căutările conversaţionale bazate pe inteligenţă artificială generativă". Platforma simulează conversaţii umane multi-turn pentru a înţelege cum sunt percepute şi recomandate brandurile de către AI şi identifică sursele citate şi mesajele care influenţează răspunsurile, potrivit comunicatului companiei. Echipa a rămas la un nivel similar - 15 angajaţi la începutul lui 2026 -, dar clienţii sunt acum branduri care plătesc aproximativ 1.000 de euro pe lună pentru monitorizarea oiziţionării în platformele AI, conform declaraţiilor făcute anterior de Andrei Pitiş pentru ZF.
„ChatGPT a devenit un interlocutor, un fel de influencer. Contează într-o discuţie să fii vizibil şi ce spune despre tine", a declarat Andrei Pitiş într-un interviu recent în cadrul emisiunii ZF Live.
Parteneriatul cu Data Revolt aduce o abordare de tip Generative Engine Optimization (GEO), care completează strategiile clasice de organic şi paid search. Concret, Genezio furnizează datele privind prezenţa brandurilor în conversaţiile AI - vizibilitate, poziţionare competitivă, surse citate, dispoziţia asociată -, iar Data Revolt le integrează în propriile ecosisteme de data analytics şi strategie.
„Colaborarea cu Genezio ne oferă un diferenţiator tehnologic real. Modul în care au ales să măsoare piaţa face ca datele să fie relevante statistic, atât pe indici de vizibilitate, cât şi pe topicuri", a declarat Bogdan Zaharia, CIO şi cofondator Data Revolt.
„Explorarea şi căutarea de recomandări se mută tot mai mult în conversaţiile generate de AI. Genezio aduce claritate în acest spaţiu, oferind atât brandurilor, cât şi agenţiilor încredere despre modul în care sunt percepute şi recomandate de AI", a declarat Andrei Pitiş, CEO şi cofondator Genezio.
Abordarea se adresează organizaţiilor aflate într-un stadiu avansat de maturitate digitală, potrivit comunicatului celor două companii.Genezio a ridicat până acum 2,5 milioane de euro, inclusiv runda pre-seed condusă de Gapminder Ventures - prima investiţie a acestora prin fondul GapMinder II -, alături de Underline Ventures şi un grup de angel investors din Statele Unite, Marea Britanie şi România.
Pentru 2026, Pitiş ţinteşte o rundă de finanţare de 10 milioane de euro, la o evaluare cuprinsă între 35 şi 50 de milioane de euro - o creştere semnificativă faţă de evaluarea de 10 milioane de dolari postmoney de la runda din 2024, pe un produs complet diferit.
Ambiţia declarată este ca Genezio să devină unul dintre primii cinci jucători globali în domeniul vizibilităţii în AI conversaţional.
Compania a fost fondată în 2023 şi reuneşte o parte din fosta echipă de conducere de la Vector Watch şi Fitbit: Andrei Pitiş ca CEO, Bogdan Rîpă - fost manager UiPath - ca Chief Product Officer şi Bogdan Vlad ca Chief Technology Officer, cărora li s-a alăturat Paula Cionca ca Chief Marketing Officer.
Andrei Pitiş este unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din ecosistemul tech românesc - a fondat Vector Watch, ceasul inteligent lansat simultan cu Apple Watch şi vândut în 27 de ţări, achiziţionat ulterior de Fitbit (preluat apoi de Google). Este totodată cofondator al Innovation Labs şi preşedinte al fondului de investiţii Simple Capital.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













