După 50 de ani, NASA trimite oameni dincolo de Lună. Programul Artemis II va duce oameni la 1 milion km faţă de Pământ şi are în plan construcţia unei baze pe Lună de 20 mld. dolari
Agenţia spaţială americană NASA este programată să lanseze prima misiune cu echipaj uman spre Lună după mai bine de jumătate de secol, într-un moment considerat decisiv pentru relansarea programului lunar Artemis şi pentru ambiţia Statelor Unite de a construi o prezenţă permanentă pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.
Misiunea Artemis II va transporta un echipaj format din patru astronauţi la bordul capsulei Orion spacecraft, lansată cu ajutorul rachetei Space Launch System de la Cape Canaveral. Decolarea este programată pentru ora 01:24 (ora României), în noaptea de miercuri spre joi, după o serie de amânări cauzate de probleme tehnice, inclusiv scurgeri de hidrogen şi heliu.
Zborul va acoperi aproximativ 1 milion de kilometri dus-întors şi va duce echipajul mai departe în spaţiu decât orice altă misiune umană din istorie. Astronauţii nu vor aseleniza, însă vor ocoli partea îndepărtată a Lunii, invizibilă de pe Pământ, ajungând la o distanţă de circa 6.500 km de suprafaţa lunară, comparativ cu doar 120 km în cazul misiunilor Apollo.
Pe lângă obiectivele de explorare, misiunea are o componentă ştiinţifică esenţială: monitorizarea efectelor călătoriilor în spaţiul profund asupra corpului uman, de la sistemul imunitar până la somn şi comportament, în vederea pregătirii viitoarelor misiuni către Lună şi, ulterior, Marte.
Programul Artemis, accelerat sub conducerea administratorului Jared Isaacman, urmăreşte revenirea efectivă a oamenilor pe Lună în 2028, prin misiunea Artemis IV, şi stabilirea unor zboruri regulate, cel puţin o dată pe an. În paralel, NASA a anunţat un plan etapizat de construire a unei baze lunare în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, care va evolua de la misiuni punctuale la prezenţă umană continuă.
Echipajul Artemis II include nume cu potenţial istoric: Christina Koch ar putea deveni prima femeie care ajunge în apropierea Lunii, iar Victor Glover primul astronaut de culoare implicat într-o astfel de misiune. Comandantul misiunii este Reid Wiseman, iar echipajul este completat de astronautul canadian Jeremy Hansen.
Dacă misiunea decurge conform planului, capsula Orion va reveni pe Pământ pe 10 aprilie, cu o amerizare în Oceanul Pacific, în largul Californiei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













