DSVSA Sibiu a instituit o celulă de CRIZĂ care face controale zilnice pentru verificarea laptelui

Postat la 18 martie 2013 17 afişări

Reprezentanţii DSVSA Sibiu au făcut, de la începutul acestui an, 31 de analize ale furajelor de la fermele de vaci din judeţ, rezultatele fiind negative pentru aflatoxină, însă au instituit o celulă de criză care face verificări zilnice pentru "a evita problemele".

DSVSA Sibiu a instituit o celulă de CRIZĂ care face controale zilnice pentru verificarea laptelui

 Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu, Ioan Penţea, a declarat luni că angajaţii instituţiei au prelevat 31 de probe de la furajele folosite la fermele de vaci din judeţ, pentru a stabili calitatea acestora şi dacă sunt sau nu pozitive la aflatoxină, dar rezultatele au fost negative.

"S-au prelevat în acest an 31 de probe de la furaje şi toate au fost în regulă. Nu am avut până în acest moment probleme cu laptele din judeţul Sibiu", a declarat Ioan Penţea.

Potrivit acestuia, în judeţul Sibiu există 24 de automate pentru lapte provenit de la diferite ferme, laptele fiind bun de consum.

"S-au făcut verificări la laptele din automate, dar nu au existat probleme nici la acesta. Toate cele 24 de automate din judeţ sunt funcţionale. La nivelul DSVSA s-a instituit o celulă de criză şi se fac zilnic controale în acest domeniu pentru a evita problemele", a mai declarat Penţea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/dsvsa-sibiu-a-instituit-o-celula-de-criza-care-face-controale-zilnice-pentru-verificarea-laptelui-10673885
10673885
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.