Dragoş Anastasiu: Noi suntem destul de aproape de junk

Autor: Radu Mocanu Postat la 14 iunie 2025 31 afişări

Dragoş Anastasiu: Noi suntem destul de aproape de junk

Consilierul onorific al preşedintelui Nicuşor Dan, Dragoş Anastasiu, avertizează cu privire la situaţia economică a României. Spune că ţara se află la un pas de retrogradarea în categoria „junk” de către agenţiile de rating.

Vineri, în cadrul unei intervenţii la Digi24, Dragoş Anastasiu a descris contextul economic actual al României ca fiind „cu spatele la zid”, menţionând că ţara se află la un pas de retrogradarea în categoria „junk” de către agenţiile internaţionale de rating.

„Dacă ajungem în junk, dacă ăştia care ne finanţează spun voi cam exageraţi şi nu vă ţineţi de cuvânt’, atunci lucrurile nu arată bine deloc”, a afirmat Anastasiu.

În acest sens, el a precizat că, potrivit calendarului agreat cu partenerii europeni, România trebuie să prezinte până pe 20 iunie un pachet de reformă fiscală.

Ulterior, până pe 20 iulie, aceste măsuri trebuie să fie deja adoptate de Parlament.

„Un calendar care ne spune aşa, pe data de 20 iunie trebuie să prezentăm un pachet reformă fiscală, dacă nu chiar reformă, măcar măsuri fiscale. Şi pe data de 20 iulie trebuie să trecem cu el prin Parlament, să fi fost trecut prin Parlament, ok? Deci avem zile, n-avem luni sau săptămâni, nici măcar săptămâni ca să facem ceea ce trebuie să facem”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
negocieri,
fiscal,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.